După ce, timp de aproximativ o lună și jumătate, hotelierii de pe litoralul românesc au practicat tarife la cazare promoționale și au pus la dispoziția turiștilor programe sociale la preț redus, începând cu 15 iunie, majoritatea acestora au trecut la noile tarife, aplicând prima majorare tarifară din actualul sezon estival, cu aproximativ 10%.
Un exemplu concret, luat la întâm-plare dintr-un munte de oferte, poate fi întâlnit la hotelul "Ambasador", stabiliment clasificat la trei stele, unde cazarea va costa, începând cu data 19 iunie și până la sfârșitul lunii, între 156 de lei pe zi, pentru o cameră dublă cu vedere spre lac, și 288 de lei pe zi pentru un apartament, în acest tarife fiind inclus și micul dejun. După 1 iulie, prețurile vor fi încă o dată majorate până la 192 de lei și 384 de lei pe noapte, urmând ca cele mai mari tarife să fie practicate în intervalele 8 – 15 iulie și 17-22 august, între 204 de lei și 432 de lei pe noapte. Luând acum în considerare tarifele care au fost practicate în "extrasezon", când erau cuprinse între 144 de lei și 264 de lei, diferența este de aproximativ 60%.
Pentru cei cu pretenții mai mari, există alternativa hotelurilor de patru stele din stațiunea Mamaia, unul dintre acestea fiind "Amiral". Aici, în intervalul 1-13 iunie, un sejur de șase nopți pentru două persoane, cu mic dejun inclus, i-a costat pe turiști 1.185 de lei. După această dată, tarifele încep să crească săptămânal, tariful maxim urmând să fie atins și practicat în perioada 13 iulie – 18 august, respectiv de 3.008 lei de sejur.
Nici la stabilimentele cotate la cinci stele lucrurile nu diferă prea mult. La hotelul "Palm Beach", spre exemplu, dacă pe parcursul lunii iunie tarifele de cazare au fost între 100 și 200 de euro pe noapte, pentru o cameră single sau un apartament, începând cu data de 1 iulie și până la 31 august, cazarea se va face la tarife cuprinse între 155 de euro și 300 de euro pe noapte. În aceste tarife este inclus și micul dejun.
Dacă, până acum, tarifele au părut piperate, turiștii nu trebuie totuși să se îngrijoreze, pentru ca întotdeauna există alternative, în cazul de față fiind vorba de hotelurile de două stele, care ce-i drept nu oferă aceleași condiții, dar totuși au un pat și un acoperiș.
Unul dintre hotelurile clasificate la două stele din stațiunea Mamaia este "Patria". Aici, tarifele minimale mai sunt disponibile doar până la sfârșitul acestei săptămâni, respectiv 681 de lei pe un sejur de șapte nopți pentru două persoane. După 23 iunie, tarifele vor crește săptămânal până vor ajunge la 1.245 de lei pe sejur, pentru ca, în intervalul 21 iulie – 11 august, să fie atins maximul, de 1.476 de lei pe sejur, adică mai mult decât dublu. De asemenea, există și alternativa, mai puțin avantajoasă ce-i drept, a închirierii camerei pe noapte. Astfel, pentru cine se cazează în această perioadă, tarifele sunt relativ decente, de 101 lei pe noapte. În schimb, după data de 29 iunie acestea vor crește treptat până la 165 de lei pe noapte, cel mai mare tarif fiind, din 20 iulie, de 199 de lei pe noapte.