Săptămâna viitoare

Hotelierii vor anunța tarifele pentru sezonul estival din 2008

260
2 min citire
Începând de săptămâna viitoare, în perioada 17-18 septembrie, la complex "Paradiso" din Mangalia, Federația Patronatelor din Turismul Românesc va organiza Bursa de Turism Litoral 2008.
Potrivit reprezentaților FPTR, cu această ocazie vor fi prezenți pentru negocieri și semnarea contractelor cu agențiile din țară toți reprezentanții societăților hoteliere de pe litoral, scopul principal al evenimentului fiind de a pune bazele contractuale privind sezonul estival de anul viitor.
"Apariția de noi structuri de cazare și a unui mare număr de agenții de turism care vor participa pentru prima dată la Bursa de Turism, alături de marile agenții tour-operatoare și revânzătoare, va conduce la semnarea unui număr mare de contracte", se arată în comunicatul FPTR.
De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi organizate sesiuni de discuții pe teme de legislație și fiscalitate în turism la care vor participa și reprezentanți ai Administrației Locale și din Ministerului Turismului. Pe lângă aceste subiecte, în discuții vor fi dezbătute și problemele turismului romanesc și în special ale turismului de pe litoral, precum și strategiile de dezvoltare pentru anul 2008.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.029 secunde