Hoții de fier vechi vor împărți banii cu Statul

1209
2 min citire
Potrivit unui proiect de HG pentru modificarea normelor de aplicare a Codului fiscal, pus în dezbatere publică de către Ministerul Finanțelor, veniturile obținute de hoții de fier vechi vor fi impozitate.
Actul normativ stabilește că din categoria "venituri din alte surse", care sunt supuse impozitării, fac parte și cele rezultate din valorificarea materialelor reciclabile, prin centrele de colectare a deșeurilor de metal, hârtie, sticlă și altele asemenea, alte decât bunurile mobile care fac obiectul programelor naționale finanțate din bugetul de stat sau alte fonduri publice. Altfel spus, "magneții", cum sunt numiți cei ce distrug rețelele de cale ferată, de electricitate, care dau iama prin instalațiile unitățile industriale, vor împărți venitul cu Fiscul, cedând o cotă de 16%.
Un lucru nu este clar: ce i se întâmplă statului dacă hoțul este prins după ce a încasat banii și a achitat impozitul? Va fi considerat complice, va fi obligat să returneze banii păgubașilor?
Cele mai importante modificări și completări în domeniul impozitului pe venit cuprind:
r precizarea unor forme de sprijin primite de persoanele fizice din bugetul de stat și fonduri externe nerambursabile care constituie venituri neimpozabile;
r clarificarea neimpozitării veniturilor obținute din valo-rificarea bunurilor mobile din patrimoniul personal, prin centrele de colectare, care fac obiectul programelor naționale finanțate din bugetul de stat sau alte fonduri publice și impozitarea numai a veniturilor din deșeuri, ca venituri din alte surse;
r clarificarea includerii în cheltuieli de delegare și detașare a celor acordate pentru transport, cazare și a indemnizației cores-punzătoare, în condițiile prevăzute de lege sau în contractul de muncă aplicabil, în cazul veniturilor din salarii.
r precizări privind definirea locului unde se află funcția de bază, în cazul veniturilor din salarii.
r modificări determinate de eliminarea fișelor fiscale și introducerea declarației privind calcularea și reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit, în cazul veniturilor din salarii;
r clarificarea impozitării ca venituri din alte surse a următoarelor:
- venituri din valorificarea de-șeurilor prin centrele de colectare a deșeurilor;
- impozitarea sumelor restituite la solicitarea proprietarilor de păduri persoane fizice, din fondul de conservare și regenerare a pădurilor, potrivit Legii nr.46/2008 privind Codul silvic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0304 secunde