Concurs Impozitul pe venitul agricol va produce milioane de evazioniști
584
Articole de la același autor
Marile porturi ale Europei au făcut… congestie
21 August 2007
Salariile de la SC "Salport" au fost majorate cu aproape 50%
20 August 2007
Poluarea de la "Miniera Medgidia" nu se oprește cu tasta 1
06 August 2007
Producție agricolă a anului 2004 reprezintă piscul ultimului deceniu. Conform statisticii oficiale, venitul total a fost de 553.141,35 miliarde lei vechi, din care: 380.972,14 miliarde lei din producția vegetală, 168.251,38 miliarde lei din cea animală
și 3.917,832 miliarde lei din serviciile agricole. Fiind an electoral, guvernarea social-democrată nu a îndrăznit să impoziteze venitul agricol. În următoarea perioadă, măsura a fost amânată. Vremea și vremuri nu erau favorabile pentru agricultură. Era destul că inundațiile și seceta își luau birul. Doar impozitul pe venitul agricol le mai lipsea producătorilor.
Banii din piatră seacă
2007 a fost anul record al calamităților. Bilanțul lui va arăta că producția și veniturile agricole nu sunt nici măcar la jumătatea celor din 2004. Cu toate acestea, guvernul liberal intenționează să impoziteze cu 2% veniturile agricole. Chiar dacă noul bir îi știrbește din popularitate, nu are încotro. Taxarea veniturilor agricole reprezintă o sursă majoră de finanțare a pensiilor mărite. Cabinetul Tăriceanu s-a angajat să le dea și trebuie să scoată banii și din piatră seacă. De altfel, orice alt guvern i-ar succeda, n-ar avea de ales și ar fi obligat să dea liber noului impozit.
Într-un an agricol foarte prost, acesta ar aduce, teoretic, cel puțin 5.500 miliarde lei vechi, în plus la buget. Într-unul bun, cum a fost 2004, la visteria statului ar intra de două ori pe atât.
Oglinda dezastrului
Desigur, guvernanții au un argu-ment logic pentru introducerea impozitului de 2%. Ei spun că trebuie respectat principiul conform căruia orice venit trebuie impozitat, deci și cel agricol. Dar ei omit să spună că există și alte principii economice ce trebuie respectate. Unul dintre ele este acela că sistemul de impozite și taxe reprezintă pârghia prin care statul stimulează sectoare economice să iasă din criză ori să se dezvolte. Iar agricultura se află în mare impas. Chiar instituțiile statului recunosc acest lucru în documentele lor oficiale. În planul național strategic de dezvoltare rurală pe perioada 2007 - 2013, Ministerul Agriculturii descrie situația acestei ramuri economice prin următorii termeni: fragmentarea excesivă a proprietății, predominanța exploatațiilor de subzistență și semisubzistență, pondere ridicată a autoconsumului. Această realitate este reflectată sintetic de venitul lunar al gospodăriilor rurale, care este în medie de 95 euro, de persoană.
Tocmai starea de înapoiere a agriculturii a obligat statul să subvenționeze înființarea culturilor și producția din fermele zootehnice. Or, este un non sens ca, pe de o parte, să acorzi ajutoare, recunoscând că producătorii nu se pot descurca fără sprijin, iar pe de alta să-i taxezi, de parcă ar avea de unde să dea.
Minoritatea contribuabilă
Cine ar trebui să achite impozitul de 2%? Toți cei care își vând produsele agricole. În această categorie ar putea intra deținătorii celor 4.237.889 de exploatații agricole individuale și cei ai celor 18.263 unități agricole. La ei se adaugă proprietarii de pământ domiciliați la sate și în mediul rural, care primesc cote din recoltă în baza contractului de arendă.
Grosul exploatațiilor - 89,91% - dețin până la 5 ha fiecare. Ele reprezintă agricultura de subzistență, a cărei producție merge în cea mai mare parte la autoconsum și prea puțin ajunge să fie valorificată pe piață. Tocmai de aceea ar avea de achitat și un impozit pe venit foarte mic. Situația se schimbă, însă, în cazul exploatațiilor mai mari, care produc pentru piață. În prezent, 9,14% dețin între 5 și 20 ha. Cele de 20 - 50 ha au o pondere de 0,51%. Exploatațiile de 50 - 100 ha reprezintă 0,17%, iar în categoria "peste 100 ha" sunt 0,27%. Cele 10% exploatații, care dețin peste 5 ha, vor fi, în fapt, plătitorii impozitului.
O aberație fiscală
Să ne închipuim că impozitul ar fi intrat în funcțiune în 2007. Cum s-ar fi aplicat într-un caz concret cum este cel al comunei Aliman? Primarul Gheorghe Topalu afirmă că: "Anul acesta, din cauza secetei, costurile de producție au fost ai mari decât veniturile obținute. Producțiile au fost foarte mici. La vie, oamenii și-au scos cheltuielile, dar nu și la grâu ori la floarea soarelui. Spre exemplu, la floare, producția a fost de 300 - 400 kg pe hectar, iar prețul obținut a fost de un leu pe kilogram. Cheltuielile pentru înființarea culturii au fost de 600 - 700 lei pe hectar, iar veniturile, de 300 - 400 lei pe hectar. În schimb, producția de struguri a fost de 5.000 tone pe hectar, iar prețul de 1 leu pe kilogram." Producătorii de cereale din Aliman - fie că dețin exploatații individuale sau unități agricole au ieșit în pierdere. Cu toate acestea, trebuit să plătească noul impozit, dacă au vândut producția pe piață, chiar dacă nu le ajung banii să achite creditele obținute de la bănci, silozari, morari, fabricile de ulei și furnizori.
Acest caz nu este singular. Situația este generală în agri-cultura României. Dacă impozitul s-ar fi aplicat în acest an, el ar fi taxat, în fapt, cheltuielile produ-cătorilor, care sunt mai mari decât veniturile, ceea ce constituie o aberație fiscală.
Evaziune la cap de tarla
Aplicarea impozitului pe venit va transforma milioane de producători agricoli în evazioniști. De vină este sistemul de achiziții practicat, în prezent, la scară națională, pe care autoritățile nu sunt capabile să-l controleze. "La cereale, angrosiștii vin și iau recolta din câmp, cu banul jos, fără factură. Impozitul nu poate fi plătit în acest caz" - afirmă Gheorghe Topalu.
Țăranii vor prefera, și pe viitor, să lucreze în acest sistem expeditiv, iar angrosiștii evazioniști, să nu taie facturi. Cine să-i controleze?
Producție agricolă a anului 2004 reprezintă piscul ultimului deceniu. Conform statisticii oficiale, venitul total a fost de 553.141,35 miliarde lei vechi, din care: 380.972,14 miliarde lei din producția vegetală, 168.251,38 miliarde lei din cea animală
și 3.917,832 miliarde lei din serviciile agricole. Fiind an electoral, guvernarea social-democrată nu a îndrăznit să impoziteze venitul agricol. În următoarea perioadă, măsura a fost amânată. Vremea și vremuri nu erau favorabile pentru agricultură. Era destul că inundațiile și seceta își luau birul. Doar impozitul pe venitul agricol le mai lipsea producătorilor.
Banii din piatră seacă
2007 a fost anul record al calamităților. Bilanțul lui va arăta că producția și veniturile agricole nu sunt nici măcar la jumătatea celor din 2004. Cu toate acestea, guvernul liberal intenționează să impoziteze cu 2% veniturile agricole. Chiar dacă noul bir îi știrbește din popularitate, nu are încotro. Taxarea veniturilor agricole reprezintă o sursă majoră de finanțare a pensiilor mărite. Cabinetul Tăriceanu s-a angajat să le dea și trebuie să scoată banii și din piatră seacă. De altfel, orice alt guvern i-ar succeda, n-ar avea de ales și ar fi obligat să dea liber noului impozit.
Într-un an agricol foarte prost, acesta ar aduce, teoretic, cel puțin 5.500 miliarde lei vechi, în plus la buget. Într-unul bun, cum a fost 2004, la visteria statului ar intra de două ori pe atât.
Oglinda dezastrului
Desigur, guvernanții au un argu-ment logic pentru introducerea impozitului de 2%. Ei spun că trebuie respectat principiul conform căruia orice venit trebuie impozitat, deci și cel agricol. Dar ei omit să spună că există și alte principii economice ce trebuie respectate. Unul dintre ele este acela că sistemul de impozite și taxe reprezintă pârghia prin care statul stimulează sectoare economice să iasă din criză ori să se dezvolte. Iar agricultura se află în mare impas. Chiar instituțiile statului recunosc acest lucru în documentele lor oficiale. În planul național strategic de dezvoltare rurală pe perioada 2007 - 2013, Ministerul Agriculturii descrie situația acestei ramuri economice prin următorii termeni: fragmentarea excesivă a proprietății, predominanța exploatațiilor de subzistență și semisubzistență, pondere ridicată a autoconsumului. Această realitate este reflectată sintetic de venitul lunar al gospodăriilor rurale, care este în medie de 95 euro, de persoană.
Tocmai starea de înapoiere a agriculturii a obligat statul să subvenționeze înființarea culturilor și producția din fermele zootehnice. Or, este un non sens ca, pe de o parte, să acorzi ajutoare, recunoscând că producătorii nu se pot descurca fără sprijin, iar pe de alta să-i taxezi, de parcă ar avea de unde să dea.
Minoritatea contribuabilă
Cine ar trebui să achite impozitul de 2%? Toți cei care își vând produsele agricole. În această categorie ar putea intra deținătorii celor 4.237.889 de exploatații agricole individuale și cei ai celor 18.263 unități agricole. La ei se adaugă proprietarii de pământ domiciliați la sate și în mediul rural, care primesc cote din recoltă în baza contractului de arendă.
Grosul exploatațiilor - 89,91% - dețin până la 5 ha fiecare. Ele reprezintă agricultura de subzistență, a cărei producție merge în cea mai mare parte la autoconsum și prea puțin ajunge să fie valorificată pe piață. Tocmai de aceea ar avea de achitat și un impozit pe venit foarte mic. Situația se schimbă, însă, în cazul exploatațiilor mai mari, care produc pentru piață. În prezent, 9,14% dețin între 5 și 20 ha. Cele de 20 - 50 ha au o pondere de 0,51%. Exploatațiile de 50 - 100 ha reprezintă 0,17%, iar în categoria "peste 100 ha" sunt 0,27%. Cele 10% exploatații, care dețin peste 5 ha, vor fi, în fapt, plătitorii impozitului.
O aberație fiscală
Să ne închipuim că impozitul ar fi intrat în funcțiune în 2007. Cum s-ar fi aplicat într-un caz concret cum este cel al comunei Aliman? Primarul Gheorghe Topalu afirmă că: "Anul acesta, din cauza secetei, costurile de producție au fost ai mari decât veniturile obținute. Producțiile au fost foarte mici. La vie, oamenii și-au scos cheltuielile, dar nu și la grâu ori la floarea soarelui. Spre exemplu, la floare, producția a fost de 300 - 400 kg pe hectar, iar prețul obținut a fost de un leu pe kilogram. Cheltuielile pentru înființarea culturii au fost de 600 - 700 lei pe hectar, iar veniturile, de 300 - 400 lei pe hectar. În schimb, producția de struguri a fost de 5.000 tone pe hectar, iar prețul de 1 leu pe kilogram." Producătorii de cereale din Aliman - fie că dețin exploatații individuale sau unități agricole au ieșit în pierdere. Cu toate acestea, trebuit să plătească noul impozit, dacă au vândut producția pe piață, chiar dacă nu le ajung banii să achite creditele obținute de la bănci, silozari, morari, fabricile de ulei și furnizori.
Acest caz nu este singular. Situația este generală în agri-cultura României. Dacă impozitul s-ar fi aplicat în acest an, el ar fi taxat, în fapt, cheltuielile produ-cătorilor, care sunt mai mari decât veniturile, ceea ce constituie o aberație fiscală.
Evaziune la cap de tarla
Aplicarea impozitului pe venit va transforma milioane de producători agricoli în evazioniști. De vină este sistemul de achiziții practicat, în prezent, la scară națională, pe care autoritățile nu sunt capabile să-l controleze. "La cereale, angrosiștii vin și iau recolta din câmp, cu banul jos, fără factură. Impozitul nu poate fi plătit în acest caz" - afirmă Gheorghe Topalu.
Țăranii vor prefera, și pe viitor, să lucreze în acest sistem expeditiv, iar angrosiștii evazioniști, să nu taie facturi. Cine să-i controleze?
și 3.917,832 miliarde lei din serviciile agricole. Fiind an electoral, guvernarea social-democrată nu a îndrăznit să impoziteze venitul agricol. În următoarea perioadă, măsura a fost amânată. Vremea și vremuri nu erau favorabile pentru agricultură. Era destul că inundațiile și seceta își luau birul. Doar impozitul pe venitul agricol le mai lipsea producătorilor.
Banii din piatră seacă
2007 a fost anul record al calamităților. Bilanțul lui va arăta că producția și veniturile agricole nu sunt nici măcar la jumătatea celor din 2004. Cu toate acestea, guvernul liberal intenționează să impoziteze cu 2% veniturile agricole. Chiar dacă noul bir îi știrbește din popularitate, nu are încotro. Taxarea veniturilor agricole reprezintă o sursă majoră de finanțare a pensiilor mărite. Cabinetul Tăriceanu s-a angajat să le dea și trebuie să scoată banii și din piatră seacă. De altfel, orice alt guvern i-ar succeda, n-ar avea de ales și ar fi obligat să dea liber noului impozit.
Într-un an agricol foarte prost, acesta ar aduce, teoretic, cel puțin 5.500 miliarde lei vechi, în plus la buget. Într-unul bun, cum a fost 2004, la visteria statului ar intra de două ori pe atât.
Oglinda dezastrului
Desigur, guvernanții au un argu-ment logic pentru introducerea impozitului de 2%. Ei spun că trebuie respectat principiul conform căruia orice venit trebuie impozitat, deci și cel agricol. Dar ei omit să spună că există și alte principii economice ce trebuie respectate. Unul dintre ele este acela că sistemul de impozite și taxe reprezintă pârghia prin care statul stimulează sectoare economice să iasă din criză ori să se dezvolte. Iar agricultura se află în mare impas. Chiar instituțiile statului recunosc acest lucru în documentele lor oficiale. În planul național strategic de dezvoltare rurală pe perioada 2007 - 2013, Ministerul Agriculturii descrie situația acestei ramuri economice prin următorii termeni: fragmentarea excesivă a proprietății, predominanța exploatațiilor de subzistență și semisubzistență, pondere ridicată a autoconsumului. Această realitate este reflectată sintetic de venitul lunar al gospodăriilor rurale, care este în medie de 95 euro, de persoană.
Tocmai starea de înapoiere a agriculturii a obligat statul să subvenționeze înființarea culturilor și producția din fermele zootehnice. Or, este un non sens ca, pe de o parte, să acorzi ajutoare, recunoscând că producătorii nu se pot descurca fără sprijin, iar pe de alta să-i taxezi, de parcă ar avea de unde să dea.
Minoritatea contribuabilă
Cine ar trebui să achite impozitul de 2%? Toți cei care își vând produsele agricole. În această categorie ar putea intra deținătorii celor 4.237.889 de exploatații agricole individuale și cei ai celor 18.263 unități agricole. La ei se adaugă proprietarii de pământ domiciliați la sate și în mediul rural, care primesc cote din recoltă în baza contractului de arendă.
Grosul exploatațiilor - 89,91% - dețin până la 5 ha fiecare. Ele reprezintă agricultura de subzistență, a cărei producție merge în cea mai mare parte la autoconsum și prea puțin ajunge să fie valorificată pe piață. Tocmai de aceea ar avea de achitat și un impozit pe venit foarte mic. Situația se schimbă, însă, în cazul exploatațiilor mai mari, care produc pentru piață. În prezent, 9,14% dețin între 5 și 20 ha. Cele de 20 - 50 ha au o pondere de 0,51%. Exploatațiile de 50 - 100 ha reprezintă 0,17%, iar în categoria "peste 100 ha" sunt 0,27%. Cele 10% exploatații, care dețin peste 5 ha, vor fi, în fapt, plătitorii impozitului.
O aberație fiscală
Să ne închipuim că impozitul ar fi intrat în funcțiune în 2007. Cum s-ar fi aplicat într-un caz concret cum este cel al comunei Aliman? Primarul Gheorghe Topalu afirmă că: "Anul acesta, din cauza secetei, costurile de producție au fost ai mari decât veniturile obținute. Producțiile au fost foarte mici. La vie, oamenii și-au scos cheltuielile, dar nu și la grâu ori la floarea soarelui. Spre exemplu, la floare, producția a fost de 300 - 400 kg pe hectar, iar prețul obținut a fost de un leu pe kilogram. Cheltuielile pentru înființarea culturii au fost de 600 - 700 lei pe hectar, iar veniturile, de 300 - 400 lei pe hectar. În schimb, producția de struguri a fost de 5.000 tone pe hectar, iar prețul de 1 leu pe kilogram." Producătorii de cereale din Aliman - fie că dețin exploatații individuale sau unități agricole au ieșit în pierdere. Cu toate acestea, trebuit să plătească noul impozit, dacă au vândut producția pe piață, chiar dacă nu le ajung banii să achite creditele obținute de la bănci, silozari, morari, fabricile de ulei și furnizori.
Acest caz nu este singular. Situația este generală în agri-cultura României. Dacă impozitul s-ar fi aplicat în acest an, el ar fi taxat, în fapt, cheltuielile produ-cătorilor, care sunt mai mari decât veniturile, ceea ce constituie o aberație fiscală.
Evaziune la cap de tarla
Aplicarea impozitului pe venit va transforma milioane de producători agricoli în evazioniști. De vină este sistemul de achiziții practicat, în prezent, la scară națională, pe care autoritățile nu sunt capabile să-l controleze. "La cereale, angrosiștii vin și iau recolta din câmp, cu banul jos, fără factură. Impozitul nu poate fi plătit în acest caz" - afirmă Gheorghe Topalu.
Țăranii vor prefera, și pe viitor, să lucreze în acest sistem expeditiv, iar angrosiștii evazioniști, să nu taie facturi. Cine să-i controleze?
Producție agricolă a anului 2004 reprezintă piscul ultimului deceniu. Conform statisticii oficiale, venitul total a fost de 553.141,35 miliarde lei vechi, din care: 380.972,14 miliarde lei din producția vegetală, 168.251,38 miliarde lei din cea animală
și 3.917,832 miliarde lei din serviciile agricole. Fiind an electoral, guvernarea social-democrată nu a îndrăznit să impoziteze venitul agricol. În următoarea perioadă, măsura a fost amânată. Vremea și vremuri nu erau favorabile pentru agricultură. Era destul că inundațiile și seceta își luau birul. Doar impozitul pe venitul agricol le mai lipsea producătorilor.
Banii din piatră seacă
2007 a fost anul record al calamităților. Bilanțul lui va arăta că producția și veniturile agricole nu sunt nici măcar la jumătatea celor din 2004. Cu toate acestea, guvernul liberal intenționează să impoziteze cu 2% veniturile agricole. Chiar dacă noul bir îi știrbește din popularitate, nu are încotro. Taxarea veniturilor agricole reprezintă o sursă majoră de finanțare a pensiilor mărite. Cabinetul Tăriceanu s-a angajat să le dea și trebuie să scoată banii și din piatră seacă. De altfel, orice alt guvern i-ar succeda, n-ar avea de ales și ar fi obligat să dea liber noului impozit.
Într-un an agricol foarte prost, acesta ar aduce, teoretic, cel puțin 5.500 miliarde lei vechi, în plus la buget. Într-unul bun, cum a fost 2004, la visteria statului ar intra de două ori pe atât.
Oglinda dezastrului
Desigur, guvernanții au un argu-ment logic pentru introducerea impozitului de 2%. Ei spun că trebuie respectat principiul conform căruia orice venit trebuie impozitat, deci și cel agricol. Dar ei omit să spună că există și alte principii economice ce trebuie respectate. Unul dintre ele este acela că sistemul de impozite și taxe reprezintă pârghia prin care statul stimulează sectoare economice să iasă din criză ori să se dezvolte. Iar agricultura se află în mare impas. Chiar instituțiile statului recunosc acest lucru în documentele lor oficiale. În planul național strategic de dezvoltare rurală pe perioada 2007 - 2013, Ministerul Agriculturii descrie situația acestei ramuri economice prin următorii termeni: fragmentarea excesivă a proprietății, predominanța exploatațiilor de subzistență și semisubzistență, pondere ridicată a autoconsumului. Această realitate este reflectată sintetic de venitul lunar al gospodăriilor rurale, care este în medie de 95 euro, de persoană.
Tocmai starea de înapoiere a agriculturii a obligat statul să subvenționeze înființarea culturilor și producția din fermele zootehnice. Or, este un non sens ca, pe de o parte, să acorzi ajutoare, recunoscând că producătorii nu se pot descurca fără sprijin, iar pe de alta să-i taxezi, de parcă ar avea de unde să dea.
Minoritatea contribuabilă
Cine ar trebui să achite impozitul de 2%? Toți cei care își vând produsele agricole. În această categorie ar putea intra deținătorii celor 4.237.889 de exploatații agricole individuale și cei ai celor 18.263 unități agricole. La ei se adaugă proprietarii de pământ domiciliați la sate și în mediul rural, care primesc cote din recoltă în baza contractului de arendă.
Grosul exploatațiilor - 89,91% - dețin până la 5 ha fiecare. Ele reprezintă agricultura de subzistență, a cărei producție merge în cea mai mare parte la autoconsum și prea puțin ajunge să fie valorificată pe piață. Tocmai de aceea ar avea de achitat și un impozit pe venit foarte mic. Situația se schimbă, însă, în cazul exploatațiilor mai mari, care produc pentru piață. În prezent, 9,14% dețin între 5 și 20 ha. Cele de 20 - 50 ha au o pondere de 0,51%. Exploatațiile de 50 - 100 ha reprezintă 0,17%, iar în categoria "peste 100 ha" sunt 0,27%. Cele 10% exploatații, care dețin peste 5 ha, vor fi, în fapt, plătitorii impozitului.
O aberație fiscală
Să ne închipuim că impozitul ar fi intrat în funcțiune în 2007. Cum s-ar fi aplicat într-un caz concret cum este cel al comunei Aliman? Primarul Gheorghe Topalu afirmă că: "Anul acesta, din cauza secetei, costurile de producție au fost ai mari decât veniturile obținute. Producțiile au fost foarte mici. La vie, oamenii și-au scos cheltuielile, dar nu și la grâu ori la floarea soarelui. Spre exemplu, la floare, producția a fost de 300 - 400 kg pe hectar, iar prețul obținut a fost de un leu pe kilogram. Cheltuielile pentru înființarea culturii au fost de 600 - 700 lei pe hectar, iar veniturile, de 300 - 400 lei pe hectar. În schimb, producția de struguri a fost de 5.000 tone pe hectar, iar prețul de 1 leu pe kilogram." Producătorii de cereale din Aliman - fie că dețin exploatații individuale sau unități agricole au ieșit în pierdere. Cu toate acestea, trebuit să plătească noul impozit, dacă au vândut producția pe piață, chiar dacă nu le ajung banii să achite creditele obținute de la bănci, silozari, morari, fabricile de ulei și furnizori.
Acest caz nu este singular. Situația este generală în agri-cultura României. Dacă impozitul s-ar fi aplicat în acest an, el ar fi taxat, în fapt, cheltuielile produ-cătorilor, care sunt mai mari decât veniturile, ceea ce constituie o aberație fiscală.
Evaziune la cap de tarla
Aplicarea impozitului pe venit va transforma milioane de producători agricoli în evazioniști. De vină este sistemul de achiziții practicat, în prezent, la scară națională, pe care autoritățile nu sunt capabile să-l controleze. "La cereale, angrosiștii vin și iau recolta din câmp, cu banul jos, fără factură. Impozitul nu poate fi plătit în acest caz" - afirmă Gheorghe Topalu.
Țăranii vor prefera, și pe viitor, să lucreze în acest sistem expeditiv, iar angrosiștii evazioniști, să nu taie facturi. Cine să-i controleze?
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!