„În cei peste 30 de ani de marinărie am fost în mai toate mările!”

5271
„În cei peste 30 de ani de marinărie am fost în mai toate mările!” - fondinceipeste30deanidemarinarie-1630953398.jpg
• Interviu cu comandantul de cursă lungă Marian Doboga

Pe comandantul de cursă lungă Marian Doboga, l-am întâlnit sâmbătă, 4 septembrie 2021, la întâlnirea de 50 de ani a absolvenților promoției 1967 – 1971, din cadrul secției comerciale a Școlii de Ofițeri Activi de Marină „Mircea cel Bătrân", actuala Academie Navală. Profitând de prilejul ivit, am intrat în dialog:


- Domnule Marian Doboga, aveți emoții la întâlnirea cu foștii colegi?

- Desigur că am. Au trecut 50 de ani de când am terminat Școala Militară Superioară de Marină.

- Ce vârstă aveți acum?

- 75 de ani.

- Dacă ar fi să vă reluați de la început viața, ați mai alege cariera de marinar?

- Oh, e o întrebare foarte grea, pentru că eu am făcut câteva greșeli mari în viață. Și zic: dacă ar fi să o reiau de la capăt, n-aș mai face-o! (după câteva clipe de gândire revine). Deci, da, aș relua activitatea asta, dar, prin prisma gândirii de acum, nu m-aș mai duce la marina comercială. Aș rămâne la marina militară, așa cum mi s-a propus când am terminat școala. Dar n-am acceptat; am spus că merg să văd lumea.

- Într-adevăr, în marina militară sunt bani mai mulți! Dar unde e aventura, întâlnirea cu noul, cu porturile străine, cu noi fete?

- Cu fetele, mai puțin, căci era destul de periculos. Da, aventuri au existat! Furtuni mai puternice... Nu spun că mi-a fost frică, dar ceva emoții am avut. Una este să vezi cum o navă de o sută de metri lungime se ondulează precum șarpele pe valuri și alta este să mergi pe o mare liniștită, cu vreme bună, unde și bunica poate să navige.

- Ați fost vreodată în pericol să vă scufundați?

- Nu.

- Ați rămas în black-out, în derivă în mijlocul mării?

- Astfel de situații erau iminente după reparațiile executate la navă într-un șantier din România. După ce ieșeam din șantier, mai munceam timp de o lună, să punem nava la punct, să funcționeze.

Chiar dacă nu aveam piese de schimb, ne descurcam.

- În voiajele dumneavoastră, ați avut vreo întâlnire cu pirații?

- Pe vremea când navigam, exista acest pericol, dar nu atât de mare ca acum. Eu nu m–am confruntat niciodată cu așa ceva, cu toate că am trecut prin zone periculoase. Prin Strâmtoarea Bab el Mandeb am trecut de câteva ori, dar niciodată n-am fost atacați.

- Ați reușit să străbateți toate mările și oceanele în timpul carierei de marinar?

- În cei peste 30 de ani de marinărie am fost în mai toate mările, cu câteva excepții. N-am fost în Oceanul Arctic decât în zona Groenlandei, unde am lucrat mai mult de trei ani în flota de pescuit oceanic. Îmi aduc aminte că erau temperaturi sub minus 30 de grade. Era un chin. N-am ajuns în Norvegia și, culmea, n-am fost niciodată la ruși. De asemenea, n-am fost în Japonia, Australia și America de Sud. În rest, am călcat toate mările și oceanele, toate continentele pe toate părțile; am fost într-o mulțime de porturi.



- Pe câte nave ați muncit?


- Multe, le-am pierdut numărul. În flota de pescuit oceanic am fost pe vreo șapte – opt nave, dintre care și „Polar 4”, cea mai mare dintre ele. La Romline, am fost pe vreo 15 – 16 nave. Apoi am navigat vreo patru ani pe diverse nave străine. Am fost și la Petromar, pe nava lor de pasageri și pe o navă off-shore. Apoi, vreo patru – cinci ani am fost la Grupul de Salvare, pe remorcherul „Hercules”, de unde m-au dat afară, pentru că nu mi s-a permis cumularea pensiei cu salariul. Drept urmare, m-am angajat la Apele Române, pe nava de cercetare „Marina 1”, unde am mai lucrat șase ani. În 2011, m-am retras din activitate.

- Marinarii care au navigat înainte de anul 1990 au o problemă mare: cea a pensiilor foarte mici. Ați fost afectat?

- Bineînțeles! În primul rând am fost furați la sporuri. Nouă nu ni s-au trecut în adeverințele cerute de Casa de Pensii sporurile primite; nu ni s-a trecut salariul brut pentru care am cotizat la fondul de pensii. Ne-au trecut o sumă cu circa 50% mai mică, fapt ce a dus la diminuarea punctului de pensie.

- Vreți să spuneți că statul i-a furat pe marinari?

- Bineînțeles! Noi eram etichetați ca și șoferii. Se spunea: „Marinarii sunt niște golani. Lasă-i în pace, că au indemnizație de străinătate!” Indemnizația mea de comandant timp de 30 de ani a fost de doi dolari pe zi. Când le spuneam marinarilor străini din ce bani trăiesc, râdeau de mine. Spuneau: „Cum, domnule? La noi se dau de la nouă dolari pe oră în sus!”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.833 secunde