Inflație, agricultură, bursă. INFO economic

34
1 min citire
Inflație, agricultură, bursă. INFO economic - info-1783955236.webp

Inflația a început să scadă spre 6%

Inflația a atins vârful în luna mai și a început scăderea spre 6%, până la final de an, apropiată de ținta de 5,5% asumată de Banca Națională a României, potrivit unei analize realizate de Confederația Patronală Concordia pe baza datelor Institutului Național de Statistică privind rata anuală a inflației.
Organizația arată că, pe măsură ce se disipează efectele majorărilor de taxe și ale scumpirii energiei și carburanților, inflația din România ar trebui să coboare rapid în iulie și august, spre 7%.

APIA verifică 14.802 fermieri în cadrul Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a extras eșantionul de control aferent Campaniei 2026, care cuprinde 14.802 fermieri, pentru care se vor efectua verificări privind respectarea criteriilor de eligibilitate, a normelor de condiționalitate și a cerințelor specifice intervențiilor solicitate.
Pentru controlul pe teren aferent condiționalității și intervențiilor din sectorul vegetal au fost selectați 11.025 fermieri, cu o suprafață de aproximativ 1.610.324 hectare.

Bursa de Valori București a deschis în creștere

Bursa de Valori București a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de luni, 13 iulie, cu un rulaj de 678,4 milioane de lei în primele 30 de minute de la debutul tranzacțiilor, din care tranzacțiile cu obligațiuni reprezentau 663,1 milioane de lei. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 1,68%, iar indicele BET-Plus, care reflectă evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la BVB, consemna un avans de 1,62%.
Cele mai mari creșteri ale valorii acțiunilor erau înregistrate de Electrica (+4,68%), Transelectrica (+4,02%) și Altur (+2,76%).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0488 secunde