Info fiscalitate: depunerea bilanțurilor de către fundații, asociații și sindicate

173
Info fiscalitate: depunerea bilanțurilor de către fundații, asociații și sindicate - infofiscalitate-1461342578.jpg

Articole de la același autor

29 aprilie 2016 este termenul limită pentru depunerea situațiilor financiare anuale de către asociațiile, fundațiile și celelalte persoane juridice cu și fără scop patrimonial.

Persoanele juridice fără scop patrimonial, organizațiile sindicale și patronale, care nu desfășoară activități economice, CAR-urile, întocmesc situații financiare anuale simplificate, forma prescurtată, la 31 decembrie 2015, constând din: bilanț prescurtat, F10; contul prescurtat al rezultatului exercițiului, F20; repartizarea rezultatului exercițiului financiar, F21; situația activelor imobilizate pentru activități fără scop patrimonial, F25; situația activelor imobilizate pentru activități economice, F26.

Persoanele juridice fără scop patrimonial, organizațiile sindicale și patronale, persoanele juridice fără scop patrimonial de utilitate publică, CAR-urile, unitățile militare, care desfășoară și activități economice, întocmesc situații financiare anuale, forma lungă la 31 decembrie 2015, compuse din: bilanț, F10/1; contul rezultatului exercițiului, F20/1; repartizarea rezultatului exercițiului financiar, F21; situația activelor imobilizate pentru activități fără scop patrimonial, F25; situația activelor imobilizate pentru activități economice, F26.

Pentru activitățile economice desfășurate, reglementările contabile aprobate prin OMEF nr.1.969/2007 se completează, după caz, cu Reglementările contabile aprobate prin OMFP nr.1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare.

Situațiile financiare anuale se completează cu ajutorul programului de asistență care este pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, de unitățile fiscale sau poate fi descărcat de pe portalul ANAF, la adresa www.anaf.ro, secțiunea Declarații electronice, categoria Descărcare declarații, meniul Situații financiare anuale/Raportări anuale an 2015.

Situațiile financiare anuale la 31 decembrie 2015 se depun la unitățile teritoriale ale MFP, în format hârtie și în format electronic, sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată, împreună cu formularele listate sau se transmit în format electronic, având atașată o semnătură electronică extinsă.

Formatul electronic constă într-un fișier PDF având atașat un fișier cu extensia "xml" și un fișier cu extensia "zip". Fișierul cu extensia "zip" va conține: raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, procesul-verbal al adunării generale pentru aprobarea situațiilor financiare anuale, declarație scrisă privind asumarea răspunderii pentru conducerea contabilității, scanate alb-negru, lizibil, cu o rezoluție care să permită încadrarea în limita a 10 MB a fișierului PDF la care este atașat fișierul "zip".

Societățile, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare au obligația să depună situațiile financiare anuale la 31.12.2015 în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, respectiv până la data de 29 mai 2016.    

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1811 secunde