Informaţi-vă înainte de a achiziţiona produse de Black Friday

233
1 min citire
Informaţi-vă înainte de a achiziţiona produse de Black Friday - atentiecumparatoripaulangheldire-1604487574.jpg
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, sfătuieşte cumpărătorii să se informeze înainte de a achiziţiona produse în perioada reducerilor, cum este Black Friday, când vânzările în mediul online explodează. „Atenţionez asupra faptului că la cumpărarea online, consumatorii trebuie să urmărească atent cerinţele privind comanda, livrarea şi transportul cât şi data expedierii produselor", a spus şeful ANPC. El a completat cu faptul că, dacă produsul comandat nu corespunde îl puteţi returna în termen de 14 zile, iar comerciantul trebuie să vă înapoieze banii tot în 14 zile, inclusiv banii pe care ia-ţi dat pe transport. Rambursarea se face folosind aceaşi modalitate de plată ca şi cea folosită de consumator pentru tranzacţia iniţială, dar, atenţie, să nu existe clauze de returnare în care să fiţi puşi la plata unor comisioane de rambursare. Deci, trebuie să citiţi cu mare grijă, termenii şi condiţiile de funcţionare ale magazinului online deoarece, termenul de 14 zile se poate  prelungi cu încă 12 luni, în cazul în care comerciantul nu a menţionat în format expres despre existenţa dreptului de returnare a produselor. „Anul acesta, Black Friday se va desfăşura în condiţii speciale faţă de anii precedenţi şi, în cazul în care consumatorii consideră că drepturile le-au fost încălcate, le recomand să ne semnaleze orice abatere şi îi asigurăm că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor le va acorda tot sprijinul. Vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoţionale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor", atrage atenţia directorul ANPC.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0367 secunde