ING: "Economia va crește cu doar 0,9% în 2010"

260
Economia României nu va crește decât cu 0,9% în 2010, potrivit analiștilor ING, care și-au revizuit în scădere prognoza inițială de 1,9%.
Estimările se bazează pe creșterea limitată a producției industriale din primele luni ale acestui an, pe scăderea activităților din construcții și din comerțul cu amănuntul, precum și pe scăderea colectării de TVA. Astfel, în primul semestru, economia ar urma să scadă cu 0,4%, potrivit ING.
"Economia va scădea și în trimestrul al doilea, cu 0,1%, urmând să revină pe creștere abia în trimestrul al treilea, cu 1,7%. În ultimul trimestru, avansul va fi de 3,7%. În aceste condiții, creșterea anuală va fi de 0,9%, aproape de estimarea de 0,8% a Fondului Monetar Internațional și sub așteptările din piață, de 1%", spun analiștii ING.
Ei se așteaptă ca economia să avanseze și în 2011, cu 2,1% în trimestrul I, 1,1% în trimestrul II, 1,4% în trimestrul III și cu 1,6% în trimestrul IV. Avansul anual în 2011 ar urma să fie de 1,5%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7448 secunde