În intervalul 6 - 12 iunie 2016, inspectorii antifraudă au verificat 450 de contribuabili și au aplicat sancțiuni în valoare totală de 3.410.774 lei, din care: 623 de amenzi în sumă de 3.119.600 de lei și confiscări de venituri ilicite și bunuri în valoare totală de 291.174 de lei.
Totodată, s-a dispus suspendarea activității a opt operatori economici (patru pentru neutilizarea casei de marcat, doi pentru lipsa casei de marcat și doi pentru deținerea de produse accizabile fără marcaje corespunzătoare).
Pentru asigurarea recuperării sumelor sustrase de la plata către bugetul consolidat al statului, au fost instituite două măsuri asigurătorii asupra unor active patrimoniale în valoare totală de 211.928 de lei.
Inspectorii antifraudă vor organiza, în regim intensiv, acțiuni operative de monitorizare și control antifraudă, inclusiv în zile de sâmbată și duminică, care vor viza următoarele sectoare:
- domeniul recoltării cerealelor, morăritului și panificației;
- centre comerciale angro din zone cu risc fiscal și cu activitate semnificativă,
- restaurante, baruri, cluburi;
- zone cu aglomerare de comercianți en-detail cu risc fiscal ridicat;
- prestări de servicii direct către populație: turistice/agrement, sportive/medicale de estetică/întreținere, întreținere și reparații auto;
- livrări de bunuri cu amănuntul către populație: agroalimentare, îmbrăcăminte și încălțăminte, menaj, materiale de construcții, jucării, electrice.