În perioada 1-31 iulie, inspectorii fiscali din cadrul Activității de Control Fiscal al Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța au efectuat 134 de controale. Ele au vizat, în principal, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și respectarea de către contribuabili a reglementărilor legale privind determinarea, evidențierea și plata impozitelor, taxelor și a celorlalte obligații fiscale către bugetul general consolidat.
În urma acestora, pe baza neregulilor constatate, s-au atras suplimentar la bugetul general consolidat sume în valoare totală de 23,7 milioane de lei, din care s-au încasat în timpul controlului 5,4 milioane lei. De asemenea, au fost stabilite diferențe de impozit și taxe în valoare de 19,3 milioane de lei, în timp ce pentru nevirarea în termen a acestora s-au calculat majorări și penalități ce însumează 4,13 milioane de lei.
Pentru abaterile constatate cu ocazia controalelor s-au aplicat amenzi contraven-ționale în valoare totală de 0,245 milioane de lei.