Intesa Sanpaolo Bank plătește dobândă de 13% la noul cont de economii în lei

633
1 min citire
Intesa Sanpaolo Bank plătește dobândă de 13% la noul cont de economii în lei - dea5d272a1e4e2026195731060dbd887.jpg
Continuă să se diversifice oferta de produse de economisire a băncilor autohtone. Intesa Sanpaolo Bank a anunțat ieri că lansează un nou cont de economii, disponibil în lei și în euro, cu o dobândă variabilă de 13% pe an, respectiv 5% pe an.
Produsul permite acumularea unor sume de bani, la care clienții au acces permanent. Astfel, clientul stabilește o sumă de bani pe care vrea să o economisească lunar (minimum 40 lei și maximum 4.000 lei, minimum 10 euro și maximum 1.000 euro). Suma este transferată automat în planul de acumulare, la data aleasă de client.
Produsul asigură și un bonus de dobândă tuturor celor care economisesc mai mult de un an - cei care economisesc timp de doi sau trei ani vor primi cu 0,25% în plus față de dobânda standard, pentru economiile de patru și cinci ani dobânda suplimentară este de 0,35% iar începând cu al șaselea an de economisire, clientul primește 0,50% în plus față de dobânda standard.
Pentru deschiderea și adminis-trarea acestui cont, banca nu percepe nici un comision. Soldul inițial al contului poate fi de 40 – 10.000 lei, respectiv 10 – 2.500 euro.
Clienții trebuie să aibă un cont curent deschis la Intesa Sanpaolo Bank, pentru a putea accesa acest produs de economisire.
"Majoritatea ofertelor sunt pentru depozite la termen, care recompensează cu dobânzi avantajoase capitalurile deja acumulate. Acest produs este conceput special pentru cei care doresc să economisească sume mai mici de bani, în mod constant, fără o maturitate prestabilită", a declarat Riccardo Parasporo, oficial al Intesa Sanpaolo Bank.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0268 secunde