• Zeci de mii de marinari se pregătesc prin sistemul e-Learning
• Universitatea Maritimă din Constanța, deschizător de drum în România
BIMCO este cea mai mare asociație din shipping-ul mondial. Le asigură celor peste 2.200 de membri în întreaga lume (societăți armatoare, de operare a navelor, de mana-gement, de brokeraj și de agenturare) o serie de servicii, printre acestea numărându-se e-Learning-ul, învățământul de la distanță. Recent, BIMCO a început să furnizează șase cursuri în sistem virtual pentru marinarii și portuarii din Singapore.
Cambridge Academy of Transport se numără printre pionierii învățământului marinăresc la distanță, primele cursuri fiind introduse în urmă cu 23 de ani. La rândul ei, Lloyd´s Maritime Academy a adunat o experiență de 16 ani în domeniul e-Learning-ului, având o ofertă de 71 de cursuri la distanță.
Colegiul de Business din Atena organizează cursuri e-Learning pentru industria shipping-ului, pe care le transmite cu ajutorul companiei Navarino Telecom. Într-un mesaj adresat marinarilor, Dimitris Tsikopoulos, președintele societății de telecomunicații, afirmă: "Pentru navigatorii care doresc să-și continue educația, e-Learning-ul este de departe cea mai eficientă alegere în ceea ce privește timpul și costurile. Avantajele sale provin din flexibilitatea, accesibilitatea și portabilitatea, trei factori care se combină pentru a-l face ideal pentru cei ce petrec mult timp pe mare. Mai mult decât atât, datorită celor mai recente progrese în domeniul tehnologiei de comu-nicații prin satelit, e-Learning este acum mai accesibil decât oricând înainte".
În prezent, experții de la SQ Learn asigură servicii de e-Learning pentru mai mult de 200 de nave și peste 10.000 de navigatori.
Revoluția de sub ochii noștri
Toate aceste exemple demonstrează că, sub ochii noștri, se petrece cea mai importantă revoluție din shipping-ul mondial, după ce tehnologiile informaționale au luat în stăpânire companiile de navigație, terminalele și serviciile portuare, șantierele navale și învățământul marinăresc.
Computerul, Internetul și aplicațiile informatice au schimbat conținutul meseriilor de la bordul navelor și de pe uscat, dar și modul lor de însușire.
e-Learnig-ul sau învățământul de la distanță câștigă tot mai mult teren în lumea shipping-ului, grație numeroaselor sale avantaje. Este un sistem "democratic", care permite accesul larg al cursanților, oriunde s-ar afla pe planetă, chiar și la bordul navelor în marș. Este flexibil, adaptat la ritmul de învățare al fiecăruia, asigură însușirea graduală a cunoștințelor, este mai ieftin decât învățământul clasic și, în plus, permite urmarea cursurilor fără întreruperea serviciului.
Unii au criticat sistemul, susținând că nu asigură interacțiunea cursantului cu profesorii și colegii de clasă. Probabil că au avut dreptate la început, dar astăzi obiecția lor nu mai stă în picioare. e-Learning a fost perfecționat. Cursanții au îndrumători cu care comunică prin Internet sau telefon, participă la proiecte comune și interacționează pe forumuri educaționale.
Avertisment pentru conservatorii din shipping
În România, sistemul se află abia la început în învățământul marinăresc, având ca deschizător de drum Universitatea Maritimă din Constanța. În 2013, instituția furniza primul curs autorizat e-Learning - cel privind încărcarea navelor cu produse lichide sau gazoase - și lucra la includerea tuturor simulatoarelor în platforma virtuală de instruire. "Cursul a fost dezvoltat împreună cu două universități străine. La el au participat și 20 de studenți străini. S-au instruit și au dat examen fără să calce în România", relatează rectorul univerității, prof. univ. dr. ing. Cornel Panait.
"Viitorul este al învățământului la distanță. UMC este pregătit să organizeze și alte cursuri în sistemul e-Learnig. Totul depinde de obținerea aprobărilor. 80% dintre cursuri, lucrările practice și orele de laborator ar urma să se realizeze la distanță. Învățământul prin acest sistem este mult mai accesibil și mai ieftin. Navigatorii pot avea acces la el de pe mare, fără să mai piardă zile din concediu pentru a participa la cursuri. Cu ajutorul e-Learning-ului, piața învățământului marinăresc se globalizează, dispar mono-polurile. Insituțiile de învățământ care nu se modernizează acum vor pierde. Vor dipărea de pe piață", susține rectorul UMC.
Și autoritățile navale vor trebui să se adapteze. Nu va trece mult timp și navigatorii nu vor mai fi condiționați să dea examene de brevet, reconfirmare sau promovare în țara de origine. Globalizarea piețelor, printre care și cea a formării profesionale, și e-Learnig-ul vor impune apariția sistemului globalizat de certificare la distanță a comptetențelor din shipping-ul internațional.
Autoritățile navale care vor rămâne prizonierele metodelor clasice vor fi scoase de pe piața certificării competențelor și vor pierde o sursă importantă de venituri.