Investiții de un miliard de euro în Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

268
Investiții de un miliard de euro în Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă - cernavoda-1487861103.jpg

Articole recomandate

Ministerul Energiei va iniția un memorandum în Guvern pentru obținerea mandatului de negociere în relația cu China General Nuclear Power Corporation (CGN), în vederea realizării reactoarelor nucleare 3 și 4 de la Cernavodă, susține secretarul de stat în Ministerul Energiei, Robert Tudorache.


"Negocierile durează de prea mult timp și este momentul să ne apropiem de o decizie. În perioada următoare, noua echipă a ministerului va acorda prioritate mersului negocierilor în vederea obținerii unui acord pentru dezvoltarea proiectului. Vom iniția în cel mai scurt timp un memorandum în Guvern pentru obținerea mandatului de negociere în relația cu CGN", a declarat Robert Tudorache.


Ministerul Energiei și reprezentanții companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN) au convenit să accelereze negocierile pentru reactoarele nucleare 3 și 4, iar în acest context noua conducere a ministerului a discutat, ieri, cu reprezentanții CGN despre asumarea unui calendar de acțiuni prin care negocierile pentru constituirea companiei de proiect să fie urgentate.


Ambele părți și-au reafirmat, cu această ocazie, interesul pentru realizarea investiției de la Cernavodă. La rândul lor, reprezentanții companiei chineze, conduși de directorul de proiect pentru România, au arătat că sunt mandatați pentru o negociere mai flexibilă în anumite puncte, astfel încât discuțiile să fie accelerate.


Construcția reactoarelor nucleare 3 și 4 la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă, operată de Nuclearelectrica, este proiect de investiții prioritar pentru România, aflându-se în Programul de Guvernare actual.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 26 Noiembrie 2016
Stire din Cultură-Educație : 35 de ani de muzică corală la Cernavodă
Pagina a fost generata in 1.4141 secunde