Investițiile pentru opt programe de înzestrare a Armatei Române au fost aprobate

237
Investițiile pentru opt programe de înzestrare a Armatei Române au fost aprobate - investitiilepentruoptprogramearm-1490953186.jpg

Articole de la același autor

Printr-un memorandum prezentat în ședința de guvern din data de 30 martie 2017, au fost aprobate obiectivele de investiții pentru opt programe de înzestrare esențiale pentru Armata României, a căror valoare estimată de achiziție depășește 100 milioane euro.

Ministrul Apărării Naționale a informat membrii Cabinetului cu privire la inițierea demersurilor de obținere a aprobării prealabile a Parlamentului României, conform prevederilor legale.

Programele au fost aprobate prin Directiva de Planificare a Apărării nr. 15/2017 și în baza Hotărârii CSAT nr. 174/2016 pentru aprobarea Memorandumului referitor la măsurile pentru eficientizarea înzestrării Armatei României și creșterea implicării industriei naționale de apărare în realizarea înzestrării.

Creșterea bugetului Ministerului Apărării Naționale, începând cu anul 2017, la 2 % din PIB, a creat condițiile pentru inițierea unor programe de înzestrare strict necesare pentru accelerarea modernizării Armatei României și în concordanță cu inițiativele prioritare ale Ministerului Apărării Naționale aferente Programului de guvernare 2017-2020.

Resursele financiare necesar a fi alocate pentru inițierea și derularea acestor programe de înzestrare, pentru realizarea capabilităților necesare îndeplinirii misiunilor, atingerii nivelului militar de ambiție și îndeplinirii sarcinilor specifice ale armatei în perioada 2017 – 2026 și în perspectivă, vor fi incluse în programul ARMATA ROMÂNIEI 2026, care este actualizat anual.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0588 secunde