Studiile de mediu arată că 40% din cantitatea de gaze emise în atmosferă de gospodăriile populației din Uniunea Europeană se datorează modului defectuos în care sunt construite și echipate locuințele. Foarte multă energie se pierde din cauza pereților, ferestrelor și ușilor necorespunzătoare, a sistemelor ineficiente de încălzire, de aer condiționat și de iluminat.
Comisia europeană estimează că, în acest sector, se poate ajunge, până în 2020, să se economisească 28% din cheltuielile actuale cu energia. În medie, bugetul fiecărei gospodării europene ar putea salva între 200 și 1.000 de euro pe an, dacă ar spori eficiența energetică a locuințelor.
Problema este că tocmai categoriile sociale cu venituri reduse, care au cea mai mare nevoie să facă economii, nu au resursele necesare pentru asemenea investiții. De aceea, Comisia Europeană a decis că statele membre trebuie să investească în creșterea eficienței energetice a locuințelor și alimentarea lor cu energie provenită din surse regenerabile. Această măsură se adresează familiilor cu venituri scăzute și se va pune în practică cu sprijin din fondurile europene de coeziune. UE va cofinanța, în fapt, programele autorităților naționale, regionale și locale de instalare a ferestrelor termopan, de izolare termică a clădirilor și de dotare a acestora cu panouri solare, de producere a energiei termice și electrice.
Pe lângă reducerea pierderilor de energie și a cheltuielilor cu aceasta, măsura va contribui la relansarea economiei europene. Ea va stimula industriile producătoare de materiale de construcții și de echipamente energetice, sectorul construcțiilor și al serviciilor. Mai mult, ea va avea un efect benefic asupra mediului, contribuind la diminuarea emisiilor care duc la schimbările climaterice.
Conform politicii de coeziune a UE, cele 27 de state membre au la dispoziție 4,8 miliarde euro pentru a investi în energia regenerabilă și 4,2 miliarde euro pentru aplicarea măsurilor de eficientizare a energiei.