Lecțiile învățate de Mugur Isărescu de pe urma crizei

442
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a susținut un discurs la Academia Română, cu ocazia dezbaterii "Ce putem învăța din actuala criză economică?", prezentând lecțiile pe care le-a învățat din actuala criză financiară.
Astfel, conform guvernatorului, nivelul scăzut al inflației nu reprezintă o condiție suficientă pentru asigurarea stabilității financiare pe termen lung. "Criza financiară mondială actuală a apărut după aproape două decenii de inflație relativ scăzută și stabilă. O serie de factori au făcut ca inflația scăzută să coexiste cu lichiditatea abundentă. Aceasta din urmă și suprasaturarea cu economii au menținut ratele dobânzii și volatilitatea la niveluri joase", a precizat Mugur Isărescu.
Acesta a recunoscut că în anumite perioade, reglementarea și supravegherea rămân în urma piețelor. "Un exemplu clar l-am avut atunci când BNR a încercat să reducă ritmul frenetic al creditării în valută. Am utilizat bariere administrative, dar eficacitatea lor a fost limitată și am constatat că aveau efecte secundare mai mari decât beneficiile. Din acest motiv le-am și înlăturat relativ rapid", a explicat guvernatorul.
Și Uniunea Europeană a fost prinsă pe picior greșit, constatându-se faptul că lipsesc anumite instituții. Din această cauză, un raport al UE consideră justificată înființarea Consiliului European de Risc Sistemic sau Sistemul European al Supravegherii Financiare.
Oamenii uită de apariția crizelor în perioadele de prosperitate și neglijează conceperea de mecanisme de gestiune, conform șefului BNR. În plus, stimulentele de natură salarială în companiile private nu sunt adecvat corelate cu gestionarea riscului.
De asemenea, măsurile expansioniste trebuie acompaniate de la început de strategii de ieșire din criză, iar creșterea economică trebuie sprijinită de reformele structurale. "În ultimii ani, creșterea economică accelerată a fost posibilă datorită utilizării economisirii externe. Băncile au devenit dependente de finanțarea externă, iar deficitul contului curent a depășit limitele de sustenabilitate, făcând economia românească vulnerabilă. Menținerea de deficite bugetare mari atunci când economia crește nu se poate încheia cu succes", a mai precizat Mugur Isărescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7727 secunde