Perversiunile economiei de piață

Leguma… de eprubetă detronează leguma de grădină

651
Concurența stimulează evoluția economiei, satisfacerea nevoilor consumatorilor. Aceasta este teoria generală. În practică, lucrurile stau de multe ori altfel. Sunt numeroase exemple în care concurența acționează pervers, în dauna unei economii sănătoase și a intereselor cumpărătorilor.
Să luăm un exemplu banal: roșiile, ardeii, ceapa și cartofii românești nu pot concura la aspect, dar nici la preț cu mărfurile similare produse de "legumicultura chimică", practicată în numeroase țări, cu precădere din lumea a treia, care au invadat super-market-urile și piețele agro-alimentare. Roșia "chimică", arătoasă și cu gust de mucava, la crearea căreia hormonii de creștere și pesticidele în exces au avut o contribuție mai mare decât natura, ia fața roșiei sănătoase, de grădină.
Leguma "chimică" câștigă, de de-parte, competiția cu cea autohtonă. Pe cine stimulează o astfel de concurență? Este evident că avantajele, profitul sunt de partea agriculturii "chimice". Ea este încurajată să se dezvolte în aceeași direc-ție, să se extindă. Dimpotrivă, agricultura "curată" este ineficientă în fața acestui tip de competiție și pierde tot mai mult teren. Pentru a supraviețui în această lume concurențială, legumicultorii autohtoni încep să adopte metodele "chimice", de succes.
Prețul acestei competiții, care duce la schimbarea esenței agriculturii, prin chimizarea ei, îl plătește consumatorul. Cheltuiește mai puțini bani, dar mănâncă mai prost, mai nesănătos. Preferința pentru produsele agriculturii "chimice" înseamnă, de fapt, renunțarea la hrana sănătoasă și trecerea la alimentația "chimică". Ce se va întâmpla în cazul în care competiția de piață, agricultura și alimentația vor continua să meargă pe acest făgaș? Ne putem aștepta ca, într-un viitor nu prea îndepărtat, omenirea să înlocuiască agricultura cu chimia, ca în loc de legume din grădină să mănânce legume din… retortă și eprubetă.
Metodele actuale de susținere a agriculturii "ecologice" se dovedesc a fi prea firave în fața concurenței alimentelor și băuturilor chimice. Problema este extrem de gravă și necesită o altă abordare. Comisia Europeană a adoptat de curând o așa numită "Carte verde" și a deschis o dezbatere publică privind modul în care pot fi ajutați fermierii comunitari să producă alimente și băuturi de cea mai înaltă calitate. Ea consideră că, în condițiile în care, pe de o parte, există o presiune a produselor ieftine importate din afara continentului, iar pe de alta, cerințele consumatorilor evoluează, calitatea reprezintă arma cea mai puternică a europenilor.
Dezbaterea privind "Cartea verde" va avea în vedere standardele, programele de calitate și de certificare, schemele de etichetare a mărfurilor, utilizate curent în UE. Nu vor fi omise aspecte precum: indicarea provenienței geografice a produsului sau a faptului că metoda de fabricație a fost de tip organic, utilizarea schemelor private sau locale de certificare a calității alimentelor. Se va discuta despre ce trebuie făcut pentru a exploata mai bine puterea agriculturii comunitare și pentru mai buna informare a consumatorilor în privința produselor oferite.
Perioada de consultare publică se încheie la finele acestui an, iar concluziile vor fi prezentate în 2009. Pe baza lor, comisia va pregăti viitoarele proiecte legislative, care să susțină creșterea calității alimentelor și băuturilor produse în Europa.
Ideea de a lupta cu armele calității înalte și informării corecte împotriva concurenței prețurilor scăzute nu este nouă. Problema este dacă UE va ști să le folosească cum trebuie, dacă va reuși să schim-be alegerea consumatorului mediu și a celui sărac, să-i determine să prefere alimentele și băuturile "curate", în locul "chimicalelor" ieftine.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.668 secunde