Leul a făcut ravagii printre valute

133
< 1 min citire
Leul a făcut ravagii printre valute - leul-1454424027.jpg
Ziua de 2 februarie 2016 a fost excepțională pentru leu. Moneda europeană a continuat să se retragă din fața lui. În cursul tranzacțiilor de pe piața interbancară, euro a cedat 0,0222 lei, deprecierea fiind de 0,49%. Banca Națională a României a afișat un curs de schimb de 4,5098 lei pentru un euro.
La rândul său, dolarul a fost făcut KO de leu. Tranzacțiile de pe piața bancară s-au încheiat cu deprecierea abruptă cu 0,0379 lei, respectiv 0,91% a monedei americane. Banca Națională a României a afișat un curs de schimb de 4,1344 lei pentru un dolar.
De asemenea, francul elvețian a fost atacat de leu, spre satisfacția celor ce dețin credite în această monedă. În cursul tranzacțiilor de ieri, francul s-a depreciat cu 0,0368 lei. Banca Națională a României a afișat un curs de schimb de 4,0470 lei pentru un franc elvețian, cu 0,90% mai mic decât cu o zi înainte. În data de 31 decembrie 2015, rata de schimb era de 4,1797 lei pentru un franc elvețian.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0388 secunde