Tarifele la cazare pentru sezonul estival de anul viitor vor fi cu până la 5% mai mari, a anunțat ieri, Daniel Vasilescu, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, cu ocazia organizării Bursei de Turism Litoral 2008. Astfel, potrivit ofertei prezentate pe durata celor două zile ale târgului, turiștii care vor veni în stațiunile de pe litoral sezonul viitor, vor trebui să scoată din buzunar pentru cazare între 55 și 100 de lei pe zi într-un hotel de trei stele, pentru perioada 15 mai - 30 iunie și 1 septembrie - 15 septembrie, și între 225 de lei și 360 de lei pe zi pentru perioada 1 iulie – 31 august. În cazul hotelurilor de două stele oferta cuprinde tarife între 22 de lei și 45 de lei.
"Spre deosebire de alți ani, pentru anul viitor creșterea prețurilor este una relativ mică, care nu va acoperi nici măcar gradul de majorare al inflației. Totuși, noi suntem convinși că sezonul estival 2008 va fi unul mai bun decât cel din acest an, singura condiție fiind ca și vremea să fie de partea noastră", a declarat Daniel Vasilescu.
Potrivit informațiilor oferite de către el, bursa din acest an a avut ca
principal scop crearea unui cadru adecvat negocierilor dintre prestatorii de servicii turistice din stațiunile de pe litoral și agențiile de turism valorificatoare din țară în vederea încheierii contractelor pentru sezonul estival 2008. La ediția din acest an și-au expus oferta aproximativ 30 de unități hotelieri de pe litoral, în timp ce numărul agenților economici așteptați să participe la bursă fiind de aproximativ 200.
În paralel cu încheierea contractelor, participanții la Bursa de Turism Litoral 2008 au făcut și o scurtă analiză a sezonului recent încheiat, concluzia principală fiind că numărul turiștilor veniți pe litoral a crescut cu aproximativ 30%, comparativ cu rezultatele obținute în sezonul estival din 2006. Astfel, potrivit informațiilor oferite de către reprezentanții FPTR, dacă în prima jumătate a anului trecut, în unitățile hoteliere de pe litoral fuseseră cazați aproximativ 490 de mii de turiști, în primele șase luni ale acestui an, numărul lor crescuse până la 635 de mii de turiști.
"Potrivit informațiilor oferite de către Institutul Național de Statistică putem trage ușor concluzia că sezonul estival din acest an a fost unul bun, poate chiar cel mai bun din ultimii zece ani. Un factor important care a dus la aceste creșteri, chiar dacă nu am ajuns încă la nivelul la care ar trebui, este îmbunătățirea calității serviciilor și a condițiilor de cazare care sunt într-o continuă creștere de la an la an", a mai adăugat președintele FPTR.