Ludovic Orban se leapădă de OUG 86/2007, ca Pilat din Pont

Scandalul provocat de modifi-carea OG 22/1999, cunoscută sub numele de Legea porturilor, l-a obligat pe inițiatorul actului normativ - ministrul transporturilor, Ludovic Orban - să dea înapoi. Acum, după ce a aflat că porturile de la mare și Dunăre se pregătesc de proteste, de miting și de grevă, e gata să jure pe săgeata liberală că a fost dezinformat de subor-donați. El i-a declarat lui Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, că, înainte de a semna documentul, " i s-a pus sub nas o hârtie din care rezultă că, în comisia de dialog social, sindica-tele și patronatele ar fi fost toate de acord cu proiectul de modificare a OG 22/1999, propus de minister." Ministrul i-a invitat pe liderul BNS și pe Petre Costel, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Portuare, la discuții, astăzi, la ora 8,30. Cu ce rezultat? Orban a dat asigurări că Ordonanța de Urgență 86/2007 – actul normativ incriminat de portuari, care a ajuns, deja, la parlament – poate fi modificată în regim de urgență.

Pecetea dinozaurilor

Cazul este emblematic pentru modul în care funcționează Ministerul Transporturilor. Nu de ieri de azi se întâmplă asemenea parșivenii, spun portuarii constănțeni. În instituție - nu doar la figurat, ci și la propriu -, legea o fac câțiva funcționari superiori uitați în posturi de pe vremea... dinozaurilor. Proiectele de acte normative poartă, dintotdeauna, pecetea intereselor lor. Se schimbă miniștrii și secretarii de stat, dar ei rămân înțepeniți în scaune, sub toate guvernările. Au rădăcini atât de adânci, încât au ajuns să fie confundați cu instituția. Oricine vine la putere este convins - cum anume, rămâne un secret - că e de neconceput să se renunțe la ei și la năravurile lor.

În privința porturilor, preocuparea lor de căpătâi a fost să țină capitalul privat cât mai strâns în frâu. Companiile portuare aduc venituri uriașe și servicii deosebite țării, dar pentru meșterii birocrației și corupției instituționalizate, ele sunt doar o vacă de muls. Tocmai de aceea nu trebuie lăsate să zburde în libertate, fără să știe de stăpân.

Un accident istoric

Pentru birocrație, OG 22/1999, dată pe vremea când Traian Băsescu era ministrul transporturilor, a fost un… accident istoric. De aceea a trudit, cu multă sârguință, să-i pună frâne. Așa se face că multe dintre prevederile ei nu au fost niciodată aplicate.

Vechea ordonanță era departe de a fi perfectă. Avea păcatele ei, deloc puține. Dar în loc să încerce să o îndrepte, birocrația din minister s-a zbătut să o strâmbe mai rău. Și a reușit pe deplin. În comisia de dialog social, a trecut peste voința sindicatelor și patronatelor care, de bună credință, veniseră să discute serios. Ba, la final, le-a spus-o pe șleau că și-au răcit gura de pomană, făcând propuneri, căci nu va ține seamă de ele. Rezultatul este cel de care s-au temut cel mai mult partenerii sociali. OUG 86/2007 a legiferat munca la negru, concurența neloială și a sporit dependența companiilor portuare de structurile birocratice ale statului.

Să cadă capete!

Teoretic și practic, este foarte simplu ca un ministru să fie tras pe sfoară de subordonații săi, dacă nu le are cu shipping-ul, cu porturile. Riscul este uriaș, dacă le acordă credit total și nu îi verifică. În cazul de față, soluția nu este ca Orban să fie specialist în toate domeniile pe care le păstorește, ci să aibă o echipă de înalți funcționari profesioniști și integri. Dacă lucrurile stau chiar așa cum a declarat ministrul, dacă subordonații chiar l-au mințit că sindicatele și patronatele au fost de acord cu actuala formă a ordonanței de urgență, înseamnă că șeful transporturilor nu are colaboratorii profesioniști și cinstiți pe care să se poată baza. În acest caz, lucrurile sunt chiar mai grave decât par la prima vedere, căci orice act semnat până în prezent sau pe care ministrul îl va aviza de acum încolo poate fi suspectat de interese oculte.

Ludovic Orban nu are dreptul să lase lucrurile nepedepsite. Chiar legea îl obligă să deschidă o anchetă într-un astfel de caz și să treacă la sancțiuni dure. Nu se poate trece, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, peste faptul că birocrația a mimat dialogul social, că ministrul a fost înșelat, că guvernul a ajuns să aprobe un act normativ fundamentat pe minciună, că s-a ajuns la scandal național, internațional și la acțiuni de protest. Dacă șeful transpor-turilor chiar a fost tras în piept, ar trebui să cadă capete în minister.

Scandalul provocat de modifi-carea OG 22/1999, cunoscută sub numele de Legea porturilor, l-a obligat pe inițiatorul actului normativ - ministrul transporturilor, Ludovic Orban - să dea înapoi. Acum, după ce a aflat că porturile de la mare și Dunăre se pregătesc de proteste, de miting și de grevă, e gata să jure pe săgeata liberală că a fost dezinformat de subor-donați. El i-a declarat lui Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, că, înainte de a semna documentul, " i s-a pus sub nas o hârtie din care rezultă că, în comisia de dialog social, sindica-tele și patronatele ar fi fost toate de acord cu proiectul de modificare a OG 22/1999, propus de minister." Ministrul i-a invitat pe liderul BNS și pe Petre Costel, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Portuare, la discuții, astăzi, la ora 8,30. Cu ce rezultat? Orban a dat asigurări că Ordonanța de Urgență 86/2007 – actul normativ incriminat de portuari, care a ajuns, deja, la parlament – poate fi modificată în regim de urgență.

Pecetea dinozaurilor

Cazul este emblematic pentru modul în care funcționează Ministerul Transporturilor. Nu de ieri de azi se întâmplă asemenea parșivenii, spun portuarii constănțeni. În instituție - nu doar la figurat, ci și la propriu -, legea o fac câțiva funcționari superiori uitați în posturi de pe vremea... dinozaurilor. Proiectele de acte normative poartă, dintotdeauna, pecetea intereselor lor. Se schimbă miniștrii și secretarii de stat, dar ei rămân înțepeniți în scaune, sub toate guvernările. Au rădăcini atât de adânci, încât au ajuns să fie confundați cu instituția. Oricine vine la putere este convins - cum anume, rămâne un secret - că e de neconceput să se renunțe la ei și la năravurile lor.

În privința porturilor, preocuparea lor de căpătâi a fost să țină capitalul privat cât mai strâns în frâu. Companiile portuare aduc venituri uriașe și servicii deosebite țării, dar pentru meșterii birocrației și corupției instituționalizate, ele sunt doar o vacă de muls. Tocmai de aceea nu trebuie lăsate să zburde în libertate, fără să știe de stăpân.

Un accident istoric

Pentru birocrație, OG 22/1999, dată pe vremea când Traian Băsescu era ministrul transporturilor, a fost un… accident istoric. De aceea a trudit, cu multă sârguință, să-i pună frâne. Așa se face că multe dintre prevederile ei nu au fost niciodată aplicate.

Vechea ordonanță era departe de a fi perfectă. Avea păcatele ei, deloc puține. Dar în loc să încerce să o îndrepte, birocrația din minister s-a zbătut să o strâmbe mai rău. Și a reușit pe deplin. În comisia de dialog social, a trecut peste voința sindicatelor și patronatelor care, de bună credință, veniseră să discute serios. Ba, la final, le-a spus-o pe șleau că și-au răcit gura de pomană, făcând propuneri, căci nu va ține seamă de ele. Rezultatul este cel de care s-au temut cel mai mult partenerii sociali. OUG 86/2007 a legiferat munca la negru, concurența neloială și a sporit dependența companiilor portuare de structurile birocratice ale statului.

Să cadă capete!

Teoretic și practic, este foarte simplu ca un ministru să fie tras pe sfoară de subordonații săi, dacă nu le are cu shipping-ul, cu porturile. Riscul este uriaș, dacă le acordă credit total și nu îi verifică. În cazul de față, soluția nu este ca Orban să fie specialist în toate domeniile pe care le păstorește, ci să aibă o echipă de înalți funcționari profesioniști și integri. Dacă lucrurile stau chiar așa cum a declarat ministrul, dacă subordonații chiar l-au mințit că sindicatele și patronatele au fost de acord cu actuala formă a ordonanței de urgență, înseamnă că șeful transporturilor nu are colaboratorii profesioniști și cinstiți pe care să se poată baza. În acest caz, lucrurile sunt chiar mai grave decât par la prima vedere, căci orice act semnat până în prezent sau pe care ministrul îl va aviza de acum încolo poate fi suspectat de interese oculte.

Ludovic Orban nu are dreptul să lase lucrurile nepedepsite. Chiar legea îl obligă să deschidă o anchetă într-un astfel de caz și să treacă la sancțiuni dure. Nu se poate trece, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, peste faptul că birocrația a mimat dialogul social, că ministrul a fost înșelat, că guvernul a ajuns să aprobe un act normativ fundamentat pe minciună, că s-a ajuns la scandal național, internațional și la acțiuni de protest. Dacă șeful transpor-turilor chiar a fost tras în piept, ar trebui să cadă capete în minister.