Mâncăm mai scump în toamna aceasta

253
Răcirea vremii, seceta de peste vară și creșterea prețurilor de producție vor afecta puternic buzunarele constănțenilor în perioada imediat următoare. Astfel, dacă până acum s-a tot vorbit despre mici scumpiri necesare pentru acoperirea costurilor de producție, apoi mai mari din cauza majorărilor de prețuri la utilități, iată că, de această dată, asistăm la o adevărată explozie pe piața alimentelor. Practic, potrivit estimărilor, principalele produse alimentare de pe piață vor înregistra majorări de prețuri de până la 50%, cauza principală fiind scumpirea materiei prime.

Primele produse care vor suferi modificări de prețuri vor cele care au la bază grâul.
În acest caz, din informațiile oferite de principalii jucători de pe piața constănțeană, scumpirea se va face treptat, în primă fază fiind luat în calcul un procent de până la 10%.
"Intenționăm să majorăm prețurile la toate tipurile de pâine cu până la nouă procente în perioada imediat următoare. Probabil că aceasta nu va fi singura scumpire din acest an pentru că trebuie să urmărim felul în care va evolua prețul grâului la bursă. În funcție de acest lucru vom modifica și noi tarifele.
Aceasta ar fi a doua modificare de prețuri pe care suntem nevoiți să o facem după ce luna trecută am mai aplicat o majorare de 9%.
Cine a spus că avem nevoie de o scumpire a produselor de panificație cu 50% nu a greșit cu nimic, însă nu o putem face, pentru că piața neagră ne oprește. Evazioniștii își permit să facă majorări mai mici decât noi pentru că ei au cheltuieli de producție mai mici", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mircea Dobre, directorul general de la "Dobre&Fiii".
Mai mult decât atât, potrivit producătorilor de pe piață, prețul grâului a atins în acest an un record absolut, înregistrând o majorare de peste 200%. "Anul trecut o tonă de grâu se achiziționa la bursă cu 100 - 110 euro. În această toamnă prețul a crescut până la 280 de euro. Practic acum raportul dintre cheltuielile de producție și veniturile realizate ne arată că nici nu pierdem dar nici nu câștigăm", a mai adăugat directorul.
Punctul de vedere al producătorilor din panificație este susținut și de către reprezentanții Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța, care apreciază că la aproximativ toate culturile agricole din acest an, producțiile au fost reduse la jumătate. "Nu mai este nici un secret că agricultura trece printr-o perioadă nefastă. Majorarea prețurilor pe piață este pe deplin justificată. În cazul grâului, dacă anul trecut prețul pe kilogram era de 28 de bani, în 2007 acesta a crescut chiar până la 55 de bani", a adăugat Iancu Șapera, directorul DADR Constanța.
O altă categorie de alimente care au suferit majorări semnificative ale prețurilor sunt legumele, în special cele de sezon. Astfel, dacă în aceeași perioadă a anului trecut, un kilogram de gogonele spre exemplu, putea fi achiziționat cu până la 1 leu, în această perioadă, prețurile încep de la 1,2 lei și urcă până la 1,5 lei pe kilogram.
"Urmărim prețurile de mai multă vreme și prima concluzie pe care o putem trage până în momentul de față este că procentul de majorare variază între 20 și 50%, în funcție de produse și de calitatea acestora. Nu putem spune cu exactitate, însă, ce va fi în viitor, dar este așteptat ca prețurile să mai înregistreze mici ajustări, pe măsură ce legumele vor dispărea de pe tarabe", a mai spus directorul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8134 secunde