Master Planulul General de Transport al României, pe masa Guvernului

125
Master Planulul General de Transport al României, pe masa Guvernului - masterplanululgeneraldetransport-1473839634.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Transporturilor a promovat proiectul de HG pentru aprobarea documentului strategic Master Planulul General de Transport al României. Actul se află în prezent pe circuitul de avizare interministerială și va fi aprobat de Guvern, în cel mai scurt timp.
Necesitatea elaborării Master Planului General de Transport, instrument de lucru prin care să se analizeze situația existentă și să se stabilească nevoile de dezvoltare și de prioritizare pe baze economice solide, proiectele de infrastructură de transport la nivel național, se impune ca o condiționalitate ex-ante a finanțărilor din cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare.
Asigurarea respectării la termen a prevederilor și angajamentelor statului român referitoare la îndeplinirea condiționalităților ex-ante în raporturile cu Comisia Europeană presupune garantarea unui cadru normativ predictibil și coerent care să creeze condițiile pentru îndeplinirea angajamentelor sus menționate.
Astfel, se oferă continuitate actului de administrare a fondurilor europene în domeniul infrastructurii de transport.
Adoptarea MPGT devine esențială pentru accesarea fondurilor structurale și asigurarea continuității finanțării din partea Uniunii Europene.
Acest document strategic are ca instrument de decizie Modelul Național de Transport care utilizează date de natură economică, demografică și de transport pe baza căruia se determină prognozele de trafic pentru toate modurile de transport la nivelul unui proiect de infrastructură oferind date pentru fundamentarea analizei cost-beneficiu în vederea prioritizării proiectelor.
În acest context, în procesul de definitivare a MPGT, încă din 2014, au avut loc o serie de consultări desfășurate cu societatea civilă. După parcurgerea acestei etape au fost inițiate discuții cu reprezentanții Comisiei Europene pentru definitivarea acestui document. MPGT a fost agreat de Comisia Europeană.
Totodată, documentul a fost prezentat comisiilor de specialitate de la nivelul Parlamentului României.
În iunie 2016, proiectul de HG pentru aprobarea documentului strategic Master Planul General de Transport al României a fost supus consultării publice și dezbaterii în cadrul Comisiei de Dialog Social.
Master Planul General de Transport al României este documentul care stabilește principalele directii de dezvoltare ale infrastructurii de transport din România, pe toate modurile de transport: rutier, feroviar, naval, aerian și multimodal.
Pe lângă proiectele de construire și modernizare a infrastructurii, în Master Planul General de Transport sunt prevăzute și proiecte de îmbunătățire a serviciilor pentru toate modurile de transport: achiziționarea de material rulant nou pentru calea ferată, achiziționarea navelor de dragaj sau intervenție în sectorul naval, a echipamentului de siguranță și securitate în domeniul aerian, dar și a echipamentelor IPS pe sectorul rutier.
Master Planul General de Transport al României reprezintă cadrul general de dezvoltare, sursele de finanțare, strategia de implementare a proiectelor precum și asigurarea activității de întreținere și reparații curente pentru infrastructura de transport național până în anul 2030.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 14 Septembrie 2016
Stire din Economie : Francul a pierdut 1,28 bani
Miercuri, 14 Septembrie 2016
Stire din Economie : Dolarul a cedat 0,04% în lupta cu leul
Miercuri, 14 Septembrie 2016
Stire din Economie : Euro și leul au făcut pace
Miercuri, 14 Septembrie 2016
Stire din Economie : Industria produce mai puțin
Miercuri, 14 Septembrie 2016
Stire din Economie : Ce acte normative aprobă, astăzi, Guvernul
Miercuri, 14 Septembrie 2016
Stire din Economie : Ajutoare pentru producătorii de lapte
Miercuri, 14 Septembrie 2016
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Miercuri, 14 Septembrie 2016
Stire din Economie : Leul lovește în euro și dolar
Pagina a fost generata in 1.7829 secunde