Prin tradiţie, sărbătorile pascale se petrec în jurul casei, în familie, alături de cei dragi. Toată lumea îşi doreşte să aibă parte de linişte, sănătate şi înţelegere, pe o fundaţie - vrem, nu vrem - de natură economică. Iar la mult visata bunăstare contribuie şi… primele de Paşte. La Constanţa, sunt salariaţi care au primit prime consistente, dar şi alţii care vor ţine în aceste zile post negru!
Prima de Paşte este considerată, cel puţin în teorie, o formă de respect reciproc dintre angajatori şi angajaţi, dar s-a transformat în timp şi într-o măsură de susţinere socială, un ajutor acordat salariaţilor pentru a face mai bine faţă cheltuielilor de sezon.
Anul acesta, celebra Ordonanţă Trenuleţ a încurcat multe socoteli, blocând posibilitatea unora dintre societăţile sau companiile naţionale de a acorda prime. Sunt şi unităţi în care jalea-i mare, miroase chiar a lumânări, dar şi firme care au găsit resurse pentru o recompensă generoasă.
Varianta tichetelor cadou
Din documentarea realizată de „Cuget Liber”, concluzia a fost aceea că, în cazul companiilor care au acordat prime de Paşte, s-a mers pe varianta de a nu exista diferenţe de cuantum, ci toată lumea să încaseze la fel.
„Salariaţii companiei noastre au primit o primă de Paşte conform prevederilor contractului colectiv de muncă. Valoarea este de 2.200 de lei brut, 1.500 de lei net", a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber”, preşedintele Sindicatului Oil Terminal, Nicu Androne.
700 de lei brut este valoarea primei oferită de conducerea Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile (CN ACN) SA Constanţa, în timp ce salariaţii Centrului Naţional de Pregătire a Personalului din Transporturi Navale - CERONAV au încasat 300 de lei net.
Tot 300 de lei au primit şi muncitorii din Şantierul Naval Constanţa. „Am ales varianta unitară, toată lumea 300 de lei, cât se poate acorda ca primă fără plata de taxe şi contribuţii", a explicat directorul general Radu Rusen.
Iepuraşul a venit şi la Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa. „Prima de Paşte a fost acordată în acelaşi cuantum pentru toţi salariaţii, sub formă de tichete cadou. Fiind vorba despre contracte cu clauze de confidenţialitate, nu putem dezvălui valoarea, dar nu sunt sume de speriat", a precizat directorul general Ruxandra Serescu.
Iar în ceea ce îi priveşte pe salariaţii de la Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Constanţa, aceştia vor fi şi ei premiaţi. „Suma exactă va fi stabilită în cadrul şedinţei Consiliului de administraţie, care va avea loc joi, 17 aprilie", au transmis reprezentanţii SRCF Constanţa.
Tristeţe şi amărăciune
Sunt şi salariaţi pe care Iepuraşul i-a ocolit anul acesta.
„La nivelul Societăţii Naţionale Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa nu s-au acordat prime de Paşte, pentru că actualele reglementări legale nu permit acest lucru", au anunţat reprezentanţii aeroportului.
N-au fost fonduri pentru prime de Paşte nici la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (ICDCOC) Palas, nici la Herghelia Mangalia, iar la Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, „marinarilor salvatori nu li se acordă premieri nici de Paşte, nici de Crăciun, nici măcar de Ziua Marinei", după cum ne-a spus, cu amărăciune în glas, preşedintele Sindicatului Liber al Marinarilor din ARSVOM, Lucian Alexe Boris.
„Noi suntem autoritate, nu companie şi, ca urmare a Legii 153/2017, nu avem dreptul la niciun fel de primă", a completat prim-vicepreşedintele Sindicatului Liber Cardinal din cadrul Autorităţii Navale Române (ANR), Constantin Alexandru Oprişan.
Cât despre situaţia personalului de la Şantierul Naval Damen Mangalia, acesta este de-a dreptul dramatică. Salariile celor care încă mai vin la muncă au fost achitate parţial, cei aflaţi în şomaj tehnic mai au de aşteptat, iar „bonusul de Paşte şi tichetele cadou aferente sărbătorilor pascale, precum şi alte beneficii (tichete de masă, alimentaţie protecţie, ajutoare sociale, deconturi etc.) se vor amâna la plată, din lipsă de fonduri băneşti", a transmis administratorul judiciar CITR SPRL.
„Ne fidelizăm personalul!”
În mediul privat, primele s-au acordat în funcţie de bugete, dar mai ales după performanţe. Sunt companii care au acordat 500 de lei, 1.000 de lei şi chiar 2.000 de lei, cum este cazul unei firme de construcţii.
„Este o modalitate de a ne fideliza personalul. În ziua de azi, este greu să găseşti un zidar bun sau un instalator priceput. Facem eforturi pentru a păstra echipa în formula actuală, iar primele pe care le acordăm sunt ca un stimulent şi o formă de respect reciproc", a declarat, pentru „Cuget Liber”, Lucian L., antreprenor constănţean.