Merele din Ungaria ajung fraudulos în piețele din Constanța

314
Merele din Ungaria ajung fraudulos în piețele din Constanța - 5df556f9abb947b5d17d3d67a67029e3.jpg
Vreți să știți de unde vin fructele care se vând fără facturi și bonuri fiscale în piețele din Constanța? Ei bine, perele și merele pe care le vedeți pe tarabe, însoțite de explicația "românești", sunt aduse tocmai din Ungaria. Dovada a făcut-o Garda Financiară, care a prins, la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac, un autovehicul care tocmai intrase în țară cu 3.966 kg pere și 18.500 kg mere. Marfa fusese achiziționată din Ungaria și urma să fie comercializată în târgul de legume - fructe din Constanța.
Întrucât beneficiarul mărfii este o firmă din Galați, aflată în dizolvare judiciară și care are deja o sesizare penală, s-a aplicat o sancțiune contravențională de 20.000 lei, iar marfa a fost confiscată, a declarat comisarul șef de secție Cristian Radu.
Potrivit Gărzii Financiare Constanța, în punctul de trecere a frontierei Negru Vodă a fost oprită pentru control o autocisternă încărcată cu 25.540 kg dintr-un produs înscris în documente sub denumirea: "Insa Form". Acesta fusese achiziționat din Bulgaria, de către SC Navimet SRL Dragășani, județul Vâlcea.
Existând suspiciuni că-i vorba de fapt de un produs energetic, purtător de accize, s-au luat probe, iar autocisterna a fost reținută până la sosirea rezultatelor analizelor. Acestea au demonstrat că este vorba de păcură, deci un produs accizabil. Drept urmare, cisterna și marfa au fost confiscate. În plus, SC Navimet SRL și firma transportatoare au fost amendate contravențional cu câte 20.000 lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6233 secunde