Meșterul care a făcut parale deschizând peste 100 de case de bani

"De-a lungul carierei mele am deschis peste o sută de case de bani". Mărturisirea nu-i aparține vreunui hoț care și-a câștigat notorietatea spărgând seifuri, ci unuia dintre cunoscuții meseriași ai Constanței.

"Ascute-l, că doar ești bărbat!"
Corneliu Dinulescu are un mic atelier pe strada Ștefan cel Mare, la nr. 93. Sunt sigur că dumneavoastră, stimați cititori, ați trecut deseori prin fața stabilimentului, iar unii i-ați călcat pragul, împinși de nevoi.
Anul acesta, meșterul a împlinit 62 de ani, din care 44 ani i-a dedicat meseriei de o viață. Trebuie să știți că, din 1967, după absolvirea Liceului "Ana Ipătescu", din Constanța, a rămas devotat celor trei "prieteni": pila, bomfaierul și polizorul. Ei i-au ținut tovărășie, ei i-au dat conținut și culoare vieții și tot ei i-au asigurat existența modestă, dar independentă și sigură.
Aparent, meseria lui nu pare a fi mare chestie. Ce-i așa de complicat să ascuți cuțite de bucătărie, bricege, foarfeci, brice, dălți, cuțite de mașini de tocat, de mașini industriale și tot felul de obiecte tăioase? Cât de dificil este să faci duplicatul unei chei ori să repari o broască? Da, poate că e ceva mai greu să deschizi un seif a cărui încuietoare s-a blocat. Dar câte case de bani se încăpățâ-nează să rămână zăvorâte?
Și eu am crezut că a ascuți e floare la ureche, până mi-a pus ne-vasta cuțitul în mână: "Ascute-l, că doar ești bărbat!". Am pus mâna pe pilă, pe piatra de polizor… După o oră de chin, în loc să taie, cuțitul rupea. Cu alte obiecte, lucrurile sunt chiar mai complicate. Să nu încercați să ascuțiți forfe-cuța de manichiură a soției, dacă vreți să mai aveți parte de mân-care gătită! Lăsați operațiunile astea pe seama meseriașilor!

"Să se ducă la Poarta Albă!"
"Suntem doar doi profesioniști în tot orașul. Și-au mai deschis și alții ateliere, dar nu cunosc meserie. Până și o doamnă s-a apucat să ascută. Clienții ei vin la mine să dreg ceea ce strică ea" - povestește Corneliu Dinulescu.
În atelierul lui intră multă lume, cu tot felul de necazuri. Unii au nevoie de o cheie nouă, pentru că au pierdut-o pe cea veche. Alți nu reușesc să mai deschidă ușa și au rămas pe dinafară. Meșterul le face duplicate la chei, le descuie ușile, le repară broaștele stricate.
Au venit și dintre cei ce vroiau să le confecționeze chei după amprentele din săpun. I-a refuzat. Unii i-au cerut să le facă chei pieptene sau pontoarce, cum sunt cunoscute în lumea hoților. Astea deschid cele mai multe dintre yale. "Le-am spus că, dacă vor așa ceva, să se ducă la Poarta Albă! Acolo, în închisoare, sunt cei ce confecționează astfel de chei" - relatează meșterul.
Pare incredibil, dar în economia constănțeană sunt destule case de bani cărora li se blochează mecanismul de închidere. Pentru a le deschide e nevoie nu doar de un bun meseriaș, care să se priceapă la toate tipurile de seifuri, ci și de un om integru. "Deschid orice casă de bani, dar cu autorizație de la Poliție, pentru care mi se iau amprentele" - povestește Dinulescu.

Moștenire de familie
Meseria a primit-o moștenire de la tatăl său, Mircea Dinulescu, care era bucureștean. Pe vremea când era elev la un liceu economic din capitală, acesta a făcut practică la magazinul unui italian, un anume Fontini, care avea și un mic atelier de lăcătușerie.
Mircea Dinulescu a prins drag de meserie și a învățat-o. După terminarea liceului și a stagiului militar, s-a făcut polițist și a lucrat în mai multe comune din Dobrogea. În 1947, comuniștii au epurat Poliția de "elementele" trecutului, așa că Mircea Dinulescu a trebuit să-și găsească un mijloc de trai. Și-a adus aminte de meseria însușită în timpul liceului. A împrumutat bani de la un cămătar și a cumpărat atelierul italianului Del Negro, de pe strada Ștefan cel Mare, nr. 15, din Constanța. Prin muncă, a reușit să devină unul dintre meșterii cunoscuți și apreciați ai orașului. A lucrat o vreme ca particular, apoi a fost nevoit să intre în sistemul cooperației meșteșugărești.
Corneliu a învățat meseria de la părintele său și a prins drag de ea. A lucrat timp de peste două decenii în cadrul Cooperativei Meșteșugărești "Prestarea". În 1991, a părăsit sistemul. A cumpărat un spațiu minuscul, exact cât îi trebuia, a deschis atelierul și s-a apucat să lucreze pe cont propriu.
"Din munca pe care o fac, nu mă îmbogățesc, dar nici nu mor de foame. Fac meseria care îmi place și mă simt bine" - spune meseriașul.