Mihai Daraban: "Cel mai mare risc este să nu îți asumi niciun risc, accesați piețele extra comunitare"

153
Mihai Daraban:

Articole de la același autor

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu Fundația Laufer, a organizat ieri, 11 iunie 2018, conferința de lansare a programului Smart Start USA. Programul Smart Start USA urmărește finanțarea și facilitarea accesului unui număr de cel puțin 10.000 de IMM-uri și antreprenori din România pe piața Statelor Unite ale Americii, anual. Programul are menirea să consolideze parteneriatul strategic dintre România și SUA, mai ales dimensiunea economică a acestuia, dar și cea culturală, socială și educațională.


Președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a îndemnat comunitatea de afaceri să acceseze piețele europene non-UE, în care "România contează cu 15%". Referitor la schimburile comerciale cu Statele Unite ale Americii, președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a apreciat eforturile mari din ultimii ani care au adus rezultate pozitive: "În perioada ianuarie-februarie, schimburile comerciale au atins pragul de 507,7 milioane de euro, față de 495,3 milioane de euro în perioada similară a anului trecut. Avem 1389 de societăți cu capital american de peste 50%, cu 498 de milioane de lei capital subscris. Un număr de 419 din aceste companii au un capital subscris semnificativ de peste 10.000 lei și asigură peste 14.000 locuri de muncă în România. Investițiile directe se ridică la 1,34 miliarde de euro, dar, consider că încă este loc de mai bine".


Dl. Ilan Laufer, inițiator și coordonator Smart Star USA, a declarat: "În ceea ce privește parteneriatul României cu Statele Unite ale Americii, avem o fișă de țară care menționează prioritatea zero în acest moment: utilizarea într-un mod cât mai pragmatic a prevederilor parteneriatului dintre cele două țări prin promovarea proiectelor economice de interes pentru România și prin sporirea investițiilor directe americane în economia românească. Asta facem! Suntem primii care facem asta cu un proiect care va fi la nivel național. Această inițiativă a mediului privat va demonstra partenerilor noștri americani că putem face mai mult. Vom încerca prin intermediul acestui program să jucăm nu numai un rol în zona parteneriatului strategic pe dimensiunea economică, ci și să facem lobby pentru România în SUA, cât de mult este posibil".


Proiectul Smart Start USA oferă sprijin în ceea ce privește educația și dezvoltarea antreprenorială pentru mai mult de 10.000 de IMM-uri și antreprenori în fiecare an, care vor avea acces la o gamă largă de instrumente financiare dedicate, precum și la servicii personalizate. 


Proiectul Smart Start USA se va concentra pe următoarele segmente economice: IT, auto, piața imobiliară, piața farmaceutică și medicală, mobilă și artizanat, turism, agricultură, investiții financiare. 
Principalii parteneri ai proiectului sunt: Camera de Comerț și Industrie a României, Departamentul de Comerț din cadrul Ambasada SUA la București, autorități centrale și locale, diferite instituții financiare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 12 Iunie 2018
Stire din Economie : Euro ciupește din leu
Marţi, 12 Iunie 2018
Stire din Economie : Inflația a crescut cu 5,4%
Marţi, 12 Iunie 2018
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Pagina a fost generata in 1.0776 secunde