Concurs Ministerul Finanțelor estimează că datoria publică va ajunge la 29,9% din PIB, la sfârșitul lui 2009

213

Articole de la același autor

Ministerul Finanțelor estimează că la sfârșitul acestui an, datoria publică se va situa la 29,9% din produsul intern brut (PIB), comparativ cu 27,6% din PIB la 31 octombrie, potrivit unui comunicat de presă.
La sfârșitul lui 2008, datoria publică totală reprezenta 21,78% din produsul intern brut de anul trecut.
"Pentru sfârșitul anului 2009 se estimează creșterea acestui indicator până la un nivel de 29,9% din PIB. Conform datelor operative, nivelul datoriei publice (în conformitate cu legislația națională se includ garanțiile emise) la 31 octombrie 2009 a reprezentat 27,6% din PIB, în condițiile în care valoarea maximă permisă membrilor UE prin tratatul de la Maastricht este de 60% PIB", se arată în comunicat.
De asemenea, ministerul a precizat că, la începutul acestui an, dobânda la titlurile de stat era apropiată de dobânda de facilitate de credit lombard (14,25 %), în timp ce, din februarie acestea au fost reduse treptat, până la nivelul de 10% plătit în prezent.
Pentru 2010, Finanțele mizează pe scăderea în continuare a acestor randamente, "asigurând-se, astfel, un cost de refinanțare sensibil diminuat".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 22 Decembrie 2009
Stire din Economie : Cât de lași pot fi "lupii de mare"?
Pagina a fost generata in 3.1388 secunde