Ministerul Finanțelor intră în „renovare”, în Postul Paștelui

318
Ministerul Finanțelor intră în „renovare”, în Postul Paștelui - fondministerulfinantelorintrainr-1618844184.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Finanțelor Publice este creierul vieții fiscale și centrul de comandă al banului public. Aparatul său propriu este uriaș, cuprinzând 1.715 posturi. Spre comparație, Oil Terminal, Constanța South Container Terminal, Chimpex și Decirom – patru operatori importanți din portul Constanța - au împreună mai puțini angajați.

Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică, organizarea și funcționarea acestui gigant creier urmează a fi renovate.

Mai întâi, numele ministerului va fi scurtat cu o treime. Instituția nu se va mai numi Ministerul Finanțelor Publice, ci doar Ministerul Finanțelor.

Ce efect va avea această amputare? Bănuim că se dorește să se mizeze pe o reducere a timpului de muncă dedicat pronunțării și scrierii numelui instituției și pe o economie de hârtie.

Centralizarea contestațiilor

În al doilea rând, ministerul va prelua activitățile de soluționare a contestațiilor formulate împotriva titlurilor de creanță, precum și a altor acte administrativ-fiscale emise de organul central fiscal. Odată cu aceasta, va prelua de la Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice un număr de 220 de posturi și personalul care se ocupa cu aceste activități plus 62 de posturi vacante. Drept urmare, aparatul Ministerul Finanțelorui va crește la 1.997 posturi.

Totodată, aparatul de conducere al ministerului va crește prin înființarea unui post de secretar de stat, a patru posturi aferente cabinetului său și a funcției de secretar general adjunct.

Ce efecte va avea această măsură? În primul rând, contestațiile contribuabililor nu vor mai fi adresate structurilor locale ale ANAF, ci direct ministerului. Dacă înainte existau diferențe între structurile locale ale ANAF, în privința interpretării și soluționării aceleași spețe contestate, de acum interpretarea și soluționarea contestațiilor se va face după o viziune unitară.

Implicare în educația financiară

La numeroasele atribuții ale ministerului se adăugă una nouă: realizarea activităților privind educația financiară. Având în vedere nivelul scăzut de cunoștințe financiare al adulților din România, în anul 2018, Ministerul Finanțelor, Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Educației Naționale și Asociația Română a Băncilor au semnat Acordul de colaborare pentru realizarea de activități comune în domeniul educației financiare și pentru elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară.



Reorganizarea structurilor


În vederea optimizării activității ministerului, o serie din structurile sale vor fi restructurate, comasate, reorganizate sau vor primi atribuțiuni noi. Spre exemplu, din cele două direcții care se ocupau, la concurență, de investiții va fi făcută una singură, iar de activitatea juridică se va ocupa o structură unică.

De asemenea, Direcția generală de management al domeniilor reglementate specific va fi desființată, iar activitățile sale vor fi trecute în sarcina structurilor manageriale specializate pe fiecare domeniu, din minister.



Unitatea de operaționalizare a Centrului CYBER


Prima etapă a procesului necesar operaționalizării efective a Centrului CYBER din București a fost îndeplinită cu succes. Acum este necesară înființarea Unității de operaționalizare a Centrului CYBER, consideră ministerul. Aceasta va funcționa ca direcție în cadrul Centrului Național pentru Informații Financiare. Ea va avea și rolul de secretariat tehnic al grupului de lucru interinstituțional. Personalul structurii va fi compus din funcționari publici și din personal contractual.

Unitatea de operaționalizare a Centrului CYBER va avea ca atribuții principale identificarea setului de măsuri, precum și elaborarea cadrului legislativ, necesar operaționalizării, la București, a Centrului de competențe industriale, tehnologice și de cercetare în materie de securitate cibernetică - Centrul CYBER. Crearea centrului CYBER și a rețelei de centre naționale va conduce la stimularea unui sprijin financiar sporit pentru cercetarea, inovarea, tehnologia și dezvoltarea industrială în domeniul securității cibernetice, în complementaritate cu structurile deja existente.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2777 secunde