Ministerul Transporturilor a anunțat soluționarea revendicărilor sindicale din portul Constanța

374
2
Ministerul Transporturilor a anunțat soluționarea revendicărilor sindicale din portul Constanța - protestport6-1334930023.jpg
Biroul de presă al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a dat publicității un comunicat referitor la soluționarea revendicărilor sindicale ale angajaților de la portul Constanța, în urma unei ședințe extraordinare la sediul MTI. În cele ce urmează prezentăm integral textul comunicatului: 


"Astăzi, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului de Administrație a Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța (CNAPMC). Pe ordinea de zi a reuniunii a figurat analiza situației conflictuale existente la Portul Constanța pe fondul protestelor angajaților.

În urma analizei punctuale a revendicărilor formulate de protestatari, MTI poate anunța că toate revendicările de natură sindicală au fost rezolvate în sensul celor solicitate, astfel:

- A fost luată decizia revenirii la modalitatea de acces în Portul Constanța în sistemul aflat în funcțiune înainte de data de 31 decembrie 2011, aplicabil tuturor angajaților operatorilor economici care își desfășoară activitatea pe platforma portuară.

- A fost decisă modificarea Regulamentului Intern în ceea ce privește revenirea la programul de lucru între orele 8-16, precum și amendarea Regulamentului cu acordul sindicatelor, în urma negocierilor care vor fi demarate în perioada imediat următoare.

- S-a hotărât prelungirea Contractului Colectiv de Muncă care expiră la 1 iulie 2012 pe o perioadă de un an, cu obligativitatea corelării acelor clauze contractuale existente în raport cu prevederile imperative conținute de modificările legislative apărute.

- În privința bazei sportive "Portul Constanța", conducerea executivă a companiei a fost mandatată să invite la negocieri reprezentanții sindicatelor din C.N. A.P.M. S.A. Constanța în vederea încheierii unui nou protocol care să vizeze exploatarea de către sindicate a bazei sportive cu respectarea prevederilor legale.

- Invitarea reprezentanților salariaților în perioada 23 - 27 aprilie 2012 în cadrul prevăzut de Legea nr. 62/2011 privind dialogul social pentru soluționarea oricăror altor probleme ce nu au fost precizate în solicitările adresate, solicitări care au fost supuse analizei consiliului de administrație.

Având în vedere aceste decizii care demonstrează deschiderea MTI pentru a contribui la soluționarea conflictului sindical, MTI consideră că în acest moment nu mai există revendicări de natură sindicală care să impună continuarea protestelor în Portul Constanța.

MTI atrage din nou atenția că acțiunile violente exced cadrul legal și consideră că persoanele care încurajează și susțin astfel de acțiuni trebuie să suporte consecințele legale." 



Comentează știrea

Che
20 aprilie 2012
adio popa

Domnule jurnalist Tita-Calin, un comunicat al MTI nu inseamna solutionarea unui conflict de munca, lucru care ar trebui sa-l cunoasteti si dvs. Nu mai imbrobodati audienta cu titluri contrafacute si redati in totalitate adevarul. Acest comunicat nu a facut altceva decat sa accentueze starea conflictuala iar de luni oamenii isi vor continua protestul. Daca Domnul Ministru Nazare va continua sa sustina acesta echipa manageriala, pagubele de orice natura vor fi suportate de acesta, lucru care se va concretiza intr-un final prin pierderea scaunului de ministru. Aroganta, lipsa dialogului si sustinerea orbeste a acestei echipe manageriale nu de duc decat intr-o singura directie, si anume interese financiare imposibil de cuantificat. Protestele vor continua pana la demiterea actualei conduceri, si nu numai ca vor continua dar se vor si accentua pentru ca PUTEREA este la NOI.

nu pot sa cred
20 aprilie 2012
foarte indignatul

bai frate dar chiar nu sunteti normali ?! 5 stiri pe aceeasi tema si aceleasi ineptii.........? ce dracu e in capul vostru? nu intelegeti ca fara participarea tuturor partilor implicate acest"comunicat" al mti nu are valoare? guvernul institutiile de stat si mass media romaneasca sunt plaga care ucide ROMANIA.despre ce vorbim aici? sunteti niste lingai non profesionisti habar nu aveti sa va faceti meseria. huuuuuuuuuooooooooooo! la mina ,la scos carbune cu voi ,leprelor poate asa invatati ce inseamna munca ,efortul si chinul sa dai de cap problemelor zilnice ca voi nu sunteti buni de nimic.latrati ca maidanezii la luna. mars la cotet!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4297 secunde