Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, a anunțat că a fost lansată licitația pentru proiectarea și execuția proiectului Fast Danube 2, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură fluvială din România.
Proiectul va revitaliza sectorul româno-bulgar al Dunării, în lungime de aproximativ 470 kilometri, asigurând condiții predictibile și sigure de navigație pe aproape tot parcursul anului - de la 280 zile navigabile în prezent, la 340 zile pe an.
Rezultatul? O creștere estimată de 20% a volumului de mărfuri transportate pe Dunăre.
Conform calendarului estimat, deschiderea ofertelor va avea loc în data de 16 decembrie 2025, finalizarea evaluării, în aprilie 2026, iar semnarea contractului, în iulie 2026.
Durata contractului este de patru ani (doi ani proiectare și doi ani execuție), valoarea estimată fiind de aproximativ 170 milioane euro.
Lucrările vor include: 110 km de șenal navigabil dragat, nouă epiuri și patru chevroane, 5,45 km de stabilizări de mal și o insulă artificială.
„Prin aceste investiții, Dunărea devine un coridor navigabil competitiv, contribuind direct la dezvoltarea transportului durabil și la creșterea economică a României, fructificând poziția geostrategică a portului Constanța", a explicat ministrul Ciprian Șerban.