Ministrul economiei, Constantin Niță, s-a întâlnit, ieri, cu delegația Confederației Patronale din Industria României CONPIROM, se arată într-un comunicat de presă. În cadrul reuniunii au fost discutate măsurile identificate de guvern pentru menținerea competitivității industriei locale.
"Am prezentat reprezentanților CONPIROM principalele măsuri anunțate de premier pentru menținerea competitivității industriei locale, în acord cu măsurile avute în vedere la nivelul Uniunii Europene. Pentru România este esențială menținerea activității jucătorilor din industrie, respectiv menținerea unor prețuri suportabile pentru consumatorii casnici și industriali", a declarat ministrul.
Pachetul de măsuri inițiat pentru sprijinirea industriei locale, include:
- stabilirea prețului de referință la gaze naturale - prețul de la 1 ianuarie 2014 (230 dolari/1000 mc), fapt care va crea premisele unei competiții pe piața liberă;
- stabilirea cotei de piață pentru certificatele verzi la nivelul de 11,1%;
- eliminarea taxei de cogenerare la export.
Potrivit comunicatului de presă, reprezentanții CONPIROM consideră că măsurile ce urmează a fi adoptate de guvern vor contribui la menținerea activității companiilor, respectiv la menținerea locurilor de muncă.
Din delegația CONPIROM au făcut parte: Ionel Borș, country manager Arcelor Mittal; Emmanuel Tilous-Borde, manager Electricity&Gas Arcelor Mittal; Spyridon Vamvakas, director general STIROM; Radu Pupăză, director executiv STICEF; Anca Mărginean, director executiv PATROMAT; Marin Mirea, președinte METACHIM; Andreea Olteanu, director AMEROPA; Mihai Ivașcu, secretar general CONPIROM.