Ministrul Energiei vrea să sesizeze CSAT: „Plătim cea mai scumpă energie electrică din Europa"

429
1 min citire
Ministrul Energiei vrea să sesizeze CSAT: „Plătim cea mai scumpă energie electrică din Europa
Haos în domeniul energetic. Ministrul Bogdan Ivan a semnalat problemele grave descoperite de când a venit în funcţie şi a anunţat că va sesiza CSAT. În cadrul Conferinţei România Inteligentă „Bistrița-Năsăud, Poarta Transilvaniei, drumul spre valori autentice prin cultură și sport", moderată de jurnalistul Antena 3 CNN Adrian Ursu, ministrul a explicat şi de ce România plăteşte cea mai scumpă energie electrică din Europa, lucru absolut de neînţeles, în opinia sa.
Îmi este foarte greu să găsesc o veste bună în haosul pe care l-am găsit în acest sistem extrem de complicat, în care toată lumea dă vina pe toată lumea. Cum în 10 ani de zile România și-a scos din producția de energie de banda 56 la sută din capacitățile de producție. Mai bine din 20 la sută din energie o importăm la ore de consum de vârf, la prețuri de o mie de ori mai scumpe față de cele cu care exportăm noi", a explicat ministrul.De asemenea, a anunțat că va sesiza CSAT în acest caz.
Am în intenție să mă duc cu toate aceste probleme sistemice care afectează buzunarul fiecărui român și soluțiile pe care le-am găsit în CSAT, pentru că e o problemă de siguranță națională în clipa în care ajungi ca în România să plătești cea mai scumpă energie electrică din Europa", a mai adăugat ministrul Bogdan Ivan.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0587 secunde