Începând de luni

Navigatorii dau examen la Ministerul Transporturilor

3230
10
Navigatorii dau examen la Ministerul Transporturilor - 0004637ministerultransporturilor-1348867237.jpg
În urma reorganizării Autorității Navale Române, începând cu data de 1 octombrie 2012, examenele de competență pentru obținerea brevetelor, certificatelor de capacitate maritimă și a certificatelor internaționale de conducător de ambarcațiune de agrement clasele A și B, vor fi susținute la București, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.


Dosarele de înscriere în vederea participării la evaluare se depun tot la sediul ANR din portul Constanța. Metodologia de examinare nu s-a schimbat, realizându-se tot pe calculator. Echipamentele de examinare de la Constanța au fost, deja, instalate în sala de la etajul 11 al ministerului. Prin decizie, a fost numită noua comisie de examinare. Președinte este Mihai Grigorescu, cel ce a deținut funcția de director general al Inspecto-ratului Navigației Civile (actualul ANR) în intervalul aprilie 1996 - martie 2001. Primele examene la București vor fi susținute luni, 1 octombrie. Mutarea locului de examinare chiar în incinta Ministerului Transporturilor și numirea lui Mihai Grigorescu, un specia-list cu o înaltă ținută morală, în fruntea comisiei sunt de natură să pună capăt suspiciunilor ce planau în privința corectitudinii examenelor.


Comentează știrea

Navigator
29 septembrie 2012
Sper ca e o gluma

Era mai bine sa dam examenul la Timisoara (pentru cei care decid... "am facut o gluma")!!! Avem numai retardati in tara asta in functii de decizie.

Alt navigare
29 septembrie 2012
Examene

Nu e gluma, si- au dat singuri la gioale, cât de prost sa fi sa semnezi sau sa fi de acord cu distrugerea instituției unde lucrezi sau au avut alte interese cele 3 minți limitate care au inițiat acest proiect de organigrama si cred consumatori enevoie sa-i numesc pe cei 3 directori dintre care unul si- a dat demisia

Un Fraier Care nu are ce face in Romania si naviga
29 septembrie 2012
Delicat

Idiotii nu se gandesc ca toti navigatorii sau cel putin 95% sunt din Constanta. Asta presupune cheltuieli de cazare , transport , masa ( cel putin 3 zile ). Dar lor ce le pasa..Trebuia mutata spaga direct la Bucuresti

Navigator?
30 septembrie 2012
Examen

Platiti fratilor spagi pina behaiti, platiti ca sa plecati pe mare ca muierile si banii vostri ramin sa bucure pe altii.

Marinar
30 septembrie 2012
Anr

Eu cred ca trebuie mutat tot la bucuresti si dați afara toți din vechea conducere si cei care au susținut noua organigrama, se lua șpagă de jos pana sus , toți directorii aveau si au spațiile lor lunare , noul proiect cu ue va baga ceva bani in buzunarul celor care sunt implicati

chief eng
30 septembrie 2012
La ANR se face ordine!

Va fi numit director general CLC Mihai Sagau. Acesta are ordin sa dea afara din ANR toti PDL-istii si pro-Basistii. Omul n-are ce pierde, e reprezentant Thome in Romania si-l sprijina PNL-ul. Oricum fata de Branza si Matei, spagari recunoscuti, e cinstit si vrea sa faca ordine. Mult succes!

ANR
1 octombrie 2012
NU E BINE

De va bucurati voi (uni dintre voi) k e bine la buc..si k nu se mia da spaga..traim in romania fratilor ..sa va vad eu k o sa dati de brevet de 100 de ori si la bucuresti...cand cu bani aia la cta il aveai in 2 zile in buzunar.o sa fiti disperati sa mergeti pe mare pt 1000 de euro si nu o sa puteti k nu aveti brevet ...sau o sa va vina f greu sa invatati.ce oridine sa se faca ..e simplu sa mutat acolo sa mai manance si aia,,nu nu mai astia din cta.

Comandant
2 octombrie 2012
Prostilor

Voi cred ca nu stiti cati stundeti s-au inscris in ultimii ani la UMC si Academie. De ce? Pentru ca e cea mai banoasa meserie si de unde ai sansa, sa castigi corect niste bani (si asa mori de foame in Ro, si toti pleaca afara la cules de diferite fructe si legume). Ce vor face acum toti acesti studenti, mai ales cei veniti din N Dobrogei care era usor pt ei, aici la Ct. O gramada de bani se vor cheltui aiurea, avand in vedere ca studentii de abia si-au suportat cheltuielile care si asa sunt enorme: taxa anuala, cursurile Ceronav, etc; vor trebui acum sa suporte si cazarea in Buc, unde este destul de mare. Dar nu-i probl, sa mutam si Ceronav si aia e. Si port pe Dambovita. In ce tara s-a mai pomenit asa ceva? Pt ce au bagat la Buc ex? Mai avem cumva flota si noi nu stim?!?!

PTR NR.8
4 octombrie 2012
HABAR NU AI !

PAI SAGAU ASTA AR TREBUI SA DEA AFARA APROAPE TOT ANR-UL.MAJOTITATEA AU LINS CURUL LUI BRANZA SI AU RIDICATE CU DOUA MAINI CARNETELE PORTOCALII.TOTI SEFII DE BIROURI SI SERVICII AU STAT IN PATRU LABE PENTRU SCAUN SI BANI.NU AU COLOANA VERTEBRALA,SUNT FALSI SI PERVERSI.AU SALARII DE SECI BUNE DE MILIOANE DE LEI PLUIS S[PAGI;E DE RIGOARE.DNA-UL AR TREBUI SA INTRE PE FIR.

spaga de la 5.000 euro
4 octombrie 2012
nu 1.0000,ci 5.000 euro

spaga nu este 1.000 baietasule,mai documenteaza-te ,ci 5.000 euro pentru comandant.branza si ai lui cunosxc care- treaba.acum stau bine mersi la caldurica TOT PE SALARII BABANE.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4587 secunde