Negocieri salariale tensionate la "Daewoo – Mangalia"

533
1 min citire
Negocieri salariale tensionate la
Sindicatul "Navalistul", din cadrul companiei mixte româno-sud coreene "Daewoo - Mangalia Heavy Industries", a sesizat administrația cu privire la deschiderea conflictului de interese.
Marin Florian, liderul organizației, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", că negocierea noului colectiv de muncă s-a blocat. Cei doi parteneri sociali nu au reușit să ajungă la o înțelegere privind majorările salariale, administrația propunând creșterea zero.
Sindicaliștii sunt deciși să folosească toate instrumentele de presiune prevăzute de lege pentru a obține creșterea salariilor, în condițiile în care și numărul construcțiilor noi planificate în 2010 a crescut de la 6 nave la 8 nave de mare capacitate, plus două remorchere de 1.000 tone, a precizat Marin Florian.
Ca de fiecare dată, negocierile dintre cei doi parteneri au fost tensionate. Acuzațiile au curs de o parte și de alta. Conducerea sindicatului este nemulțumită de faptul că administrația companiei dă dovadă, în continuare, de lipsă de transparență și că informațiile privind situația companiei sunt lacunare și contradictorii.
Liderii sindicatului s-au întâlnit cu peste 1.500 de salariați, cărora le-au prezentat derularea negocierilor. "Oamenii sunt nemulțumiți, mai ales de când numărul orelor suplimentare a scăzut la o medie de 21 pe lună, față de 50, cât se lucra înainte. Ne-au mandatat să începem demersurile pentru deschiderea conflictului de interese" - a declarat liderul de sindicat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0355 secunde