În primele zece luni ale acestui an,

Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea a crescut de peste opt ori, la nivel local

255
Criza și impozitul minim sperie în continuare agenții economici autohtoni. Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2009, la nivel național, a crescut de zece ori, față de perioada similară a anului trecut, potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). În plus, înmatriculările de firme noi au scăzut cu 20%.
În primele zece luni din acest an, 120.509 firme și-au suspendat activitatea, cu 1.090% mai mult față de perioada ianuarie - octombrie 2008, când numărul suspendărilor voluntare a fost de doar 10.123. Pe județe, creșterea cea mai mare a avut-o Bacău, de la 79 de firme suspendate, în primele zece luni din 2008, la 3.775 suspendări, în 2009.
La nivelul județului Constanța, numărul suspendărilor voluntare a crescut de peste opt ori, de la 555 la 4.611 de firme care și-au suspendat activitatea.
În cazul dizolvărilor și radierilor voluntare, situația nu este la fel de dramatică. Astfel, numărul firmelor care au fost dizolvate, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2009 a crescut cu 444%, față de aceeași perioadă din 2008. Buzău este județul cu cea mai mare creștere (+2.957%), de la 14 la 428 firme dizolvate voluntar.
În Constanța, 574 de firme au fost dizolvate în 2009, potrivit datelor ONRC, în creștere cu 511% față de anul trecut, când au existat 94 de astfel de cazuri.
De asemenea, au mai fost înregistrate 35.767 de cazuri de radiere voluntară la nivelul țării, în creștere cu 169%. Hunedoara este singurul județ care a avut mai puține cazuri de radieri, în primele zece luni din 2009, decât în 2008.
În județul Constanța, 1.315 firme au fost radiate, în creștere cu 89%, față de perioada ianuarie - octombrie 2008.
În total, la 31 octombrie 2009, funcționau 1.038.221 comercianți activi, dintre care 695.927 persoane juridice. În București, își desfășoară activitatea cei mai mulți dintre aceștia - 188.782 comercianți. În Constanța activează 3,9% din totalul unităților înregistrate la ONRC - 40.172, dintre care 29.681 de persoane juridice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.855 secunde