Numărul locuinţelor date în folosinţă, în scădere ușoară în primul trimestru

442
Numărul locuinţelor date în folosinţă, în scădere ușoară în primul trimestru - bloc-1623309370.jpg

Articole recomandate

Numărul locuinţelor date în folosinţă în primul trimestru al anului în curs s-a ridicat la 14.302, cu 617 mai puţine faţă de perioada corespunzătoare din 2020, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS), citat de Agerpres. Cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul urban (60,7%), iar de semnalat ar fi faptul că a crescut numărul de locuințe construite din fonduri publice.


Distribuţia în profil regional în trimestrul I 2021, faţă de trimestrul I 2020, evidenţiază o scădere a numărului locuinţelor terminate în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-604 locuinţe), Sud-Est (-596), Nord-Vest (-470) şi Bucureşti-Ilfov (-17). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+622 locuinţe), Nord-Est (+258), Sud-Muntenia (+157) şi Sud-Vest Oltenia (+33).


INS precizează că locuinţele terminate sunt locuinţele ridicate în cursul perioadei de referinţă, ale căror elemente, inclusiv fundaţia, s-au construit pentru prima dată şi la care s-au finalizat toate lucrările prevăzute în documentaţia tehnică şi au fost recepţionate de beneficiar.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7502 secunde