l Lucian Blaga a fost omagiat la Sucursala regională Cluj a Băncii Naționale a României prin lansarea unei monede numismatice cu elemente cromatice și a unei expoziții dedicate.
Cu acest prilej, a fost vernisată și expoziția „Portretele bancnotelor. Lucian Blaga - 130 de ani de la naștere". Realizată în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga“, expoziția este un prilej pentru cei care îi vor trece pragul să admire câteva dintre operele poetului și, pentru prima dată, să descopere o parte din procesul de realizare a bancnotelor de circulație pe care este reprezentat acesta.
l Veniturile colectate de stat din accizele aplicate băuturilor spirtoase au înregistrat o scădere de 53,87 milioane lei în primele nouă luni ale acestui an față de perioada similară din 2024, în pofida majorării nivelului accizei cu 14,4%, susțin reprezentanții Spirits România, asociație patronală ce reunește producătorii și importatorii de băuturi spirtoase din România.
l Deficitul bugetului consolidat a urcat la 5,39% din PIB după primele trei trimestre, de la 4,54% în primele opt luni, și a ajuns la 102,47 miliarde de lei, informează Ministerul Finanțelor.
Execuția bugetului general consolidat pentru primele nouă luni ale anului 2025 confirmă tendința de stabilizare a finanțelor publice. Deficitul bugetar s-a situat la 102,47 miliarde lei, reprezentând 5,39% din PIB, sub nivelul de 5,47% din PIB înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.