O grevă cât postul Crăciunului

295
1 min citire
Greva de la SC "Chimpex" durează de 26 de zile. Sindicatul și patronatul nu se grăbesc să pună capăt conflictului de muncă. Întâlnirile la masa negocierii sunt rare și inutile. Scopul lor pare a fi mai curând testarea nervilor adversarului și bifarea unei formalități legale, decât găsirea soluției de compromis.
Prefectul și comisia județeană de dialog social nu au reușit să împace greviștii cu administrația. Acum, vrea și administrația portuară să joace rolul porumbelului păcii. Dar, după cum se derulează ostilitățile, sunt șanse extrem de reduse de succes.
În ciuda pierderilor uriașe pe care le înregistrează compania, patronii sunt deciși să nu facă nici un fel de compromis, să nu mărească salariile nici măcar cu un leu. Iar lucrul acesta îl repetă de două săptămâni. Greviștii au aflat că acționarul majoritar a reorientat fluxul de marfă spre alți operatori din portul Constanța, iar acest lucru a început să le dea de gândit. Este semn că patronii au soluții și mai rezistă. Dar ei, pălmașii, cât timp mai pot sta cu mâinile în sân?
"Oamenii au decis intrarea în grevă, tot ei vor hotărî când vor relua lucrul" – spune Florin Coman, liderul sindicatului. Desigur, decizia finală este a adunării generale. Dar asta nu înseamnă că liderii sunt exonerați de răspundere.
Dacă greva eșuează, liderilor le revine cea mai mare parte din vină. Înseamnă că au făcut mari greșeli în analiza situației, în stabilirea strategiei negocierilor și în coordonarea conflictului. Totul se va întoarce împotriva lor și a sindicatului. Lucrul acesta îl înțeleg foarte bine conducătorii greviștilor, dar și patronii, care au multă, multă răbdare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0304 secunde