O nouă autoritate pentru sprijinirea întreprinzătorilor din agricultură

359

Articole de la același autor

Pe 24 septembrie, a fost lansată oficial Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală (RNDR), în cadrul primei întâlniri a Comitetului Național de Coordonare a RNDR (CNC).
Alături de experții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au participat reprezentanții principalelor grupuri de actori implicați în procesul de dezvoltare rurală (ministere, agenții guvernamentale, autorități locale și regionale, universități, institute de cercetare, muzee, organizații civile și non-profit, grupuri de acțiune locală, grupuri etnice și minoritare, IMM-uri).
În cadrul RNDR va fi constituită Unitatea de Sprijin a Rețelei (USR), al cărei rol central va fi acela de a acorda sprijin pentru realizarea tuturor acțiunilor propuse pentru implementarea eficientă a Programului Național de Dezvoltare Rurală. Totodată, USR va identifica evenimentele ce urmează să se desfășoare în România sau în afara țării, care pot oferi oportunități importante de a face schimb de idei și experiență în ceea ce privește dezvoltarea rurală.
De asemenea, vor fi sprijiniți membrii RNDR care doresc să coopereze în scopul de a dezvolta activități antreprenoriale, în contextul PNDR, cum ar fi: promovarea produselor tradiționale, crearea și funcționarea grupurilor de producători sau îmbunătățirea și promovarea facilităților și serviciilor turistice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8417 secunde