Ordinul privind numărul de porci ar opri activitatea ilegală a samsarilor

167
Ordinul privind numărul de porci ar opri activitatea ilegală a samsarilor - ordinulprivindnumarul-1614365910.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, susţine că proiectul de ordin privind stabilirea tipurilor de exploataţii de suine, lansat în dezbatere publică, nu distruge gospodăria ţărănească, ci opreşte activitatea ilegală a samsarilor, în timp ce toţi crescătorii mari sau mici trebuie să respecte reguli minime de biosecuritate. „Ordinul 24/2021 este un proiect de ordin, în timp ce Ordinul 538 dat de domnul Daea (fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea) este în vigoare, dar spune exact acelaşi lucru. Din nefericire, dacă în spatele acestui ordin nu stau şi acţiuni ale altor instituţii care trebuie să se ocupe de oprirea pestei porcine africane, vom continua să ne lamentăm că producem în România doar 25% din consum şi că din cele 3,6 milioane de locuri de cazare pentru porcul gras sunt populate sub 900. Toate fermele acelea au fost falimentate. Statul român plăteşte 600 de milioane euro despăgubiri din buget, din banii tuturor, deficitul comercial pentru carnea de porc este cel mai mare, a fost de 621 de milioane de euro în 2019. Este clar că toată lumea, şi crescătorii mari şi crescătorii mici, trebuie să respecte nişte reguli, în primul rând nişte reguli de biosecuritate ca să putem opri răspândirea pestei porcine africane şi relansa creşterea porcului", a declarat de curând Adrian Oros. Ordinul ar putea opri şi activitatea ilegală a samsarilor, „a acelor mijlocitori de animale, care poartă porcii domestici dintr-o parte în alta şi răspândesc boala”, a mai precizat ministrul Agriculturii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3844 secunde