Pamflet - Uimitoarea confesiune a unei "cozi de topor"

1374
1
     Deunăzi, un individ a dat buzna în biroul meu din redacție și, luând loc fără să fie invitat, începu să turuie:

– Domnule redactor, sunt reprezentantul „cozilor de topor”. Poate

n-ați aflat, dar suntem o categorie profesională larg răspândită în instituțiile de control ale statului. Intenționăm să înființăm, cât de curând, propria noastră asociație. Destinul și scopul vieții noastre este să slujim interesele șefilor noștri, strângându-i cu ușa pe agenții economici. Dar în ciuda serviciilor prestate cu devotament de-a lungul anilor, suntem profund discriminați. De zeci de ani, specializarea noastră nu este recunoscută oficial. Și, întrucât nu se regăsește în nomenclatorul funcțiilor publice, nu beneficiem de drepturile speciale pe care le merităm. Vă rog, ajutați-ne! Luați atitudine, scrieți la gazetă!

Pe fața ipochimenului se citea suferința provocată de imensa nedreptate. Am dat să deschid gura și să-l chestionez, dar mi-o luă înainte:


- Domnule, în cei douăzeci de ani de activitate, în cadrul Autorității Naționale de Control a Afacerilor Private, am slujit cu devotament mai mulți șefi. Îmi aduc aminte că primul avea nevoie urgentă de bani. M-a chemat la el și mi-a dat ordin: „Bă, du-te în control și să nu te întorci fără o sută de mii de dolari! Hai, zboară!”. Mânat de dorința de a-i face pe plac, am prins aripi. Eram la început de carieră și nu aveam experiență. Oh, ce bine ar fi dacă s-ar organiza cursuri, facultăți și doctorate în specialitatea „cozi de topor”! Poate scrieți la gazetă să se înființeze! Deci, cum vă spuneam, neavând un far călăuzitor, am fost nevoit să improvizez. Am intrat într-un complex hotelier și am cerut să mi se pună la dispoziție un birou și documentele contabile pe ultimii cincizeci de ani. Inspirat, i-am spus patronului: „Domnule, nu mai plec de aici trei ani! Tu vei sta lângă mine, zi și noapte, să-mi răspunzi la întrebări!”. Atunci, neghiobul s-a speriat rău de tot, a căzut în genunchi și a îngăimat: „Cât?”

Apoi, fără să clipească, a deschis casa de bani și mi-a umplut geanta diplomat. Când a văzut bănetul, șeful m-a bătut părintește pe umăr și
 

mi-a spus: „Băiete, ți-ai câștigat dreptul de a intra în rândul cozilor de topor! Ține-o tot așa de acum înainte!”.

Fratele celui de-al doilea șef pe care l-am avut deținea o firmă de transport, dar din cauza concurenței afacerea nu îi prea mergea. Am primit ordin: „Bă, nu știu cum faci, dar mergi în control și deschide-i pârtie lui frate-meu!”. Fără să pierd o clipă, am luat la rând cele cinci firme concurente și am început să le caut nod în papură. Dar ce nu le-am controlat! Documentele contabile, contractele de achiziții și prestări de servicii, actele de revizie și întreținere a parcului auto, documentele de bord, chitanțele pentru rovignete, consumul de carburanți și dotările obligatorii ale mașinilor, starea de igienă a băilor și toaletelor, dotările privind prevenirea și stingerea incendiilor, fișele de protecția muncii, contractele individuale și colective de muncă și câte și mai câte. Am stat pe capul lor jumătate de an și i-am găsit fiecăruia nod în papură. Au rezistat ei cât au rezistat, dar în cele din urmă, s-au dat pe brazdă și i-au cedat fratelui șefului meu jumătate din piața transporturilor.

Dacă, la începutul discursului său, individul păruse o ființă ștearsă, un amploiat ca mulți alții, pe măsură ce se ambala căpătă dimensiuni diavolești. Mă așteptam ca, dintr-o clipă în alta, să-i răsară coarnele și iasă coada la iveală.

Pe măsură ce-și povestea isprăvile, ipochimenul începu să se umfle în pene:
 

- Vestea despre succesul meu s-a răspândit în întreaga Autoritate Națională de Control. Astăzi, mulți colegi „cozi de topor” îmi cer sfatul, iar șefii se luptă să mă ia cu împrumut, să-i îmbogățesc. Am dobândit o mare experiență, am deplină încredere în forțele mele, iar obrazul îmi este tot mai gros. După atâția ani de controale, mă pricep să jonglez cu legile ca un scamator profesionist. Sub privirile uluite și înfricoșate ale patronilor, administratorilor și contabililor, reușesc să fac din alb negru și din țânțar armăsar. De teamă să nu le pun sigiliul pe ușă, să-i amendez și să le fac plângeri penale, victimele îmi cad la picioare și le cedează șefilor mei tot ce le cer: grămezi de bani, terenuri, case, vile, mașini, utilaje, aur și afaceri.

Profitând de faptul că diavolul din fața mea s-a oprit o clipă din discursul auto-apologetic, să-și tragă răsuflarea, l-am întrebat:

- Cum, în toți acești ani, n-ați întâlnit niciun patron cinstit și curajos, care să vă țină piept, care să se apere cu spada și scutul legii?


- Domnule redactor, căpoși din ăștia sunt destui pe pământ, dar noi, cozile de topor, avem ac de cojoc și pentru ei. Uite, deunăzi, patronul unei firme de export a refuzat să-i cedeze șefului meu o cotă parte din profit. L-am avertizat că o va încurca rău de tot, dar a continuat să mă sfideze pe mine, organ de control! Drept urmare, ca să-i bag mințile în cap, i-am dres un proces verbal, acuzându-l că nu a achitat taxa pe valoare adăugată pentru marfa exportată și l-am avertizat că îi voi pune poprire pe conturile bancare. Și să vezi drăcie! În loc să se înmoaie, a dat în judecată Autoritatea Națională de Control, invocând legea care spune că mărfurile exportate nu sunt purtătoare de TVA. Dar nu-i bai! Procesul va dura cel puțin zece ani, timp în care îi va veni mintea la cap că trebuie să cedeze în fața organului de control.

Uluit, am reacționat:

- Deci, știți de pe acum că patronul are legea de partea lui, că va câștiga procesul și veți fi obligat să achitați cheltuielile de judecată și eventualele daune!

- Asta-i bună! Nu voi plăti eu, domnule redactor! Statul plătește, că de aia are buget! Acestea fiind spuse, vă rog, domnule redactor, să luați atitudine, să scrieți și cereți să fie recunoscută oficial profesia „coadă de topor”! Solicitați să fie introdusă în nomenclatorul funcțiilor publice, să se organizeze cursuri de calificare, universitare și doctorale în această specialitate! Dacă ne veți ajutați, vă promit că vom merge în control la celelalte ziare de pe piață și le vom închide! Domnule redactor, noi, cozile de topor, vă scăpăm de concurență!

Și chiar în clipa în care își încheie discursul, diavolul zări reportofonul aflat la vedere, pe birou. Fața i se înnegri pe loc și, cu glas tremurând, întrebă:

- A fost tot timpul deschis?

Și abia ce primi confirmarea, țâșni val-vârtej pe ușă.

Simțind că mă sufoc, am deschis în grabă geamul să aerisesc biroul, căci în urma vizitatorului rămăsese duhoarea inconfundabilă a abuzului și corupției. 



Comentează știrea

Cascaval PESTISOREANU Rozator
30 septembrie
Coada de Pis

Ia vezi bre al cu magariile acolo, cum e ? Public 50% iertare, dar vedeti si cine citesete. Daca e James BOND si are telefonul acordat pe muza, pai ...

Pagina a fost generata in 0.2059 secunde