Pe litoral, evaziunea fiscală e pe val

359
2 min citire
Litoralul nu are prea mulți turiști, în schimb nu duce lipsă de evaziune fiscală. În săptămâna 19 - 25 iulie 2010, comisarii Gărzii Financiare Constanța au verificat firmele cu activitate sezonieră din stațiunile de la mare. Au fost prinși în ofsaid 36 de agenți economici care nu eliberau bonuri fiscale. Au fost "premiați" cu amenzi în valoare totală de 1.113.800 lei și le-a fost suspendată activitatea.
Nu trebuie să fim nedrepți cu agenții economici de pe litoral. Nu sunt singurii care practică "sportul" acesta. Mica evaziune este un fenomen larg răspândit în România.
În primele șase luni ale anului, Garda Financiară a suspendat activitatea comercială a 3.536 de societăți din întreaga țară, pentru nedotarea cu case de marcat electronice și pentru neeliberarea bonurilor fiscale. Comparativ cu perioada similară din 2009, numărul firmelor obligate să tragă obloanele din același motiv este aproape dublu.
Fiți convinși că numărul celor care nu eliberează bonuri fiscale este cu mult mai mare. Dar cine să-i controleze? Tocmai de aceea este nevoie de ajutorul populației, de educarea și stimularea ei să solicite bonuri fiscale.
Garda Financiară continuă războiul cu firmele fantomă. Comisarii locali au descoperit că SC Seraplus Comercial SRL Constanța, care nu funcționează la sediul social declarat, a vândut produse energetice în valoare totală de 18.328.041 lei. Pentru că nu se pot verifica documentele din contabilitatea firmei, s-a estimat că bugetul de stat a fost păgubit cu suma de 5.390.600 lei. Societății i s-a întocmit sesizare penală.
Din verificările efectuate la o firmă din Constanța, s-a constatat că aceasta și-a încărcat chel-tuielile cu facturi de prestări de servicii (transport) în valoare totală de 2.880.637 lei, de la SC Edaol Universal SRL, din Con-stanța, societate care are deja întocmită sesizare penală, în luna noiembrie 2009, pentru nefunc-ționare la sediul social declarat.
Întrucât nu se poate verifica înregistrarea operațiunilor efec-tuate în contabilitatea firmei s-a estimat un prejudiciu de 847.246 lei, la bugetul de stat, iar cazul a fost înaintat procurorilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0308 secunde