Persoanele care călătoresc în grupuri beneficiază de reduce la biletele de tren

171
Persoanele care călătoresc în grupuri beneficiază de reduce la biletele de tren - modificaretrenuri-1348229114.jpg
Persoanele care călătoresc în grupuri beneficiază de reduce la biletele de tren, au reamintit astăzi reprezentanții CFR. Oferta "Minigrup 2 - 5" este destinată familiilor sau grupurilor de adulți, formate din 2 până la 5 persoane, cu următoarele reduceri (numai pentru călătoria la vagoane de clasa a 2-a și pentru un singur tren): doi adulți - 10%, trei adulți - 15%, patru adulți - 20%, cinci adulți - 25%.

"Biletul de grup" este destinat grupurilor organizate, din cel puțin 20 de persoane și acordă reduceri între 25% și 35% din tariful trenurilor Regio sau InterRegio, la clasa a 2-a. Pentru călătoria la vagon de dormit reducerea se acordă numai în zilele de sâmbătă.

Prin oferta "Minigrup 2 - 5", reducerile se acordă din tariful întreg al unei legitimații de călătorie (fără tichet de rezervare a locului 3,3 lei), la toate trenurile aflate în circulație, numai în zilele de luni până joi și sâmbătă.

Totodată, în cazul grupurilor formate din mai mult de 30 persoane care achiziționează biletele cu oferta "Minigrup 2 - 5", la vagon cușetă de 4 sau 6 locuri, acestea se vor emite pentru toate trenurile care au în compunere vagoane cușetă, inclusiv pentru cele care circulă în zilele de vineri sau duminică.

Cu "Biletul de grup", pentru grupurile formate din 20 de persoane, reducerea este de 25%, iar pentru fiecare 5 persoane în plus, aceasta crește cu 2 procente, până la un procent de maximum 35%.

Reducerile se acordă tuturor membrilor grupului și nu se cumulează cu alte reduceri, iar tariful de rezervare a locului (3,3lei) se achită integral pentru fiecare membru al grupului. Pentru călătoria la vagon de dormit reducerea se acordă numai în zilele de sâmbătă. "Biletul în Grup" poate fi procurat de la stațiile și agențiile de voiaj CFR.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 10 Septembrie 2012
Stire din Economie : CFR lansează "Biletul de grup"
Marţi, 11 Septembrie 2012
Stire din Economie : Tarife mai mici la tren, pentru grupuri
Pagina a fost generata in 0.2722 secunde