Peste 5.000 de artiști ar urma să primească ajutor de la stat, câte 1.300 de lei pe lună

483
Peste 5.000 de artiști ar urma să primească ajutor de la stat, câte 1.300 de lei pe lună - artist-1622787545.jpg
Peste 5 mii de actori, cântăreţi, DJ-i, regizori, sunetişti şi alţi profesionişti din lumea artistică ar urma să primească ajutor de la stat de luna aceasta şi până la finele anului.


Este vorba despre o prelungire a unei măsuri aplicate şi anul trecut. Fiecare artist va încasa lunar 1.300 de lei. Asta în condiţiile în care mulţi dintre ei au acumulat între timp datorii uriaşe.


De acum şi până la finele anului, artiştii şi tehnicienii din industria artistică pot să beneficieze de o subvenţie de la stat, pentru rotunjirea veniturilor, a decis Guvernul printr-o ordonanţă. Indemnizaţia pentru artişti a fost aplicată şi anul trecut, când evenimentele şi spectacolele au fost interzise.


Florin Cîțu, prim ministru: ″Acest lucru se va extinde cred până la finalul anului, până la sfârşitul stării de alertă, 3 luni după aceea″⁣.


Concret, românii care lucrează în domeniul artistic, precum actorii, cântăreţii, sunetiştii, regizorii sau DJ-ii, vor putea beneficia de o subvenţie de 41,5% din salariul mediu brut. Suma ajunge la 1.300 de lei net pe lună, pentru că indemnizaţia este impozitată. Banii sunt daţi celor care îşi reiau activitatea, dar sunt în continuare afectaţi de restricţii în munca lor.


Guvernul a estimat un număr de 5.500 de beneficiari, deşi asociațiile de artişti spun că cei care au nevoie de sprijin sunt mult mai mulţi.


Răzvan Ailenei, Asociaţia Muze: ″Incasările nu vor fi ca înainte de pandemie, e o compensare firească, dar ce facem pentru cei care nu-şi pot relua activitatea deloc? Indiferent că era vorba de artişti foarte populari cu încasări mari sau de artişti cu încasări mai mici, toţi au încercat să beneficieze de indemnizaţie pentru că e dreptul lor″⁣.


O problemă este cea că decizia Guvernului se referă la cei care lucrează în baza drepturilor de autor şi drepturilor conexe.


Bogdan Nedelcu, Asociaţia lucrătorilor în industria spectacolelor: ”Dacă ne gândim la taxele pe care persoanele fizice le au de plătit în urma eşalonării taxelor şi impozitelor, rata lunară este mai mare decât aceasta indemnizaţie″.


Pentru a beneficia de ajutorul de la stat, cei interesaţi trebuie să depună o cerere la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă - pe hârtie sau pe site-ul instituţiei.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5723 secunde