Piața creditelor bancare își va menține trendul de scădere și în 2009

998
În perioada următoare, pe piața creditului de retail, nu se vor înregistra modificări semnificative, menținându-se trendul descendent, din ultima perioadă a anului 2008, conform reprezentanților bancari.
"În funcție de restrictivitatea politicii monetare, este posibil ca ritmul de creștere a volumului creditelor să fie chiar sub 15%, fapt care ar putea afecta și mai mult evoluția economiei românești într-un an extrem de dificil", a declarat Lucian Anghel, economistul șef al BCR.
Directorul executiv al Direcției Dezvoltare Afaceri și Produse Retail, din cadrul BCR, Sorin Cristinel Mititelu, precizează că pentru a vorbi de o revigorare a procesului de creditare, în primele trei luni ale acestui an, trebuie definită o referință. "Un volum al creditelor acordate de un miliard de euro, care înseamnă un ritm de creștere de 10% - în contextul în care creșterea PIB ar fi de 3% - poate fi considerată una normală. Mai ales în condițiile în care, această creștere va fi finanțată, în principal, din resurse interne", a declarat Sorin Cristinel Mititelu.
Acesta explică că orice raportare la rezultatele din ultimii cinci ani, este inadecvată, iar concluziile pot fi eronate. "Creșterile volumului de credite anuale de 70% - 50% - 40% pot fi considerate a fi de domeniul istoriei", a precizat directorul executiv.
În ciuda acestor previziuni, instituțiile de credit vor continua să rămână active, în această piață, pentru atingerea obiectivelor propuse, adaptate la noile condiții. "Chiar dacă intensitatea reclamelor sau promoțiilor nu a mai fost la fel ca în anii anteriori, activitatea de creditare își va păstra importanța sa majoră în activitatea oricărei bănci și în 2009", a concluzionat Sorin Cristinel Mititelu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5532 secunde