Pirații au folosit o navă de pescuit pentru a surprinde și captura ro-ro-ul "Asian Glory"

449
Pirații au folosit o navă de pescuit pentru a surprinde și captura ro-ro-ul
Agencies Ltd., cu sediul în Londra, a dat publicității, ieri, la ora 11, ultimele informații pe care le deține cu privire la navele "St James Park" și "Asian Glory", capturate de pirații somalezi pe 28 decembrie 2009 și, respectiv, 1 ianuarie 2010.
Tancul chimic de 13.924 tdw "St James Park" este ancorat în apropierea coastei Somaliei.
Armatorul a reușit să vorbească cu comandantul navei, care a confirmat că "întregul echipaj se află în siguranță și este bine". Printre cei 26 de marinari de la bord se află și 2 români din Constanța, un ofițer și un cadet.
La rândul său, ro-ro-ul "Asian Glory", care are un echipaj de 25 de navigatori, printre care și 2 români, a ancorat în apropierea coastei Somaliei. "S-a confirmat că toți membrii echipajului sunt în siguranță și nevătămați" - se spune în comunicatul de presă, fără să se precizeze cine și cum a transmis informația.
Potrivit unui comunicat de presă al NAVFOR - forța navală a Uniunii Europene, pe data de 2 ianuarie 2010, pirații somalezi au eliberat nava de pescuit "Shahbaig", sub pavilion Pakistan, și echipajul format din 29 de marinari pakistanezi.
Pescadorul fusese capturat pe 5 decembrie 2009, în Oceanul Indian, la 320 mile de est de Socotra. El a fost folosit de către pirați ca navă-bază în atacul asupra ro-ro-ului "Asian Glory". După ce acesta din urmă a fost capturat, "Shahbaig" a fost abandonat de pirați la aproximativ 900 mile nord de Insulele Seychelles. Apoi, pescadorul a fost interceptat de nava de război "FS Surcouf", din cadrul flotilei NAVFOR.
Militarii de pe "FS Surcouf" au urcat pe nava de pescuit, unde au găsit întregul echipaj sănătos, cu excepția unui singur marinar care avea un picior zdrobit. Pakistanezii au primit îngrijiri medicale, apă, hrană și combustibil pentru a-și continua drumul spre țară. Marinarul rănit, a cărei viață nu este în pericol, a rămas la bordul navei de război, pentru a primi îngrijiri medicale, până când va fi transferat la un spital.
Cazul "Shahbaig" explică de ce ro-ro-ul "Asian Glory" a fost capturat la mare distanță de apele Somaliei și cu atâta ușurință. Pirații s-au folosit în mai multe rânduri de navele comerciale și de pescuit capturate pentru a surprinde viitoarele victime chiar și în interiorul culoarului de securitate, în care patrulează circa 30 de nave de război ale NATO, UE, Rusiei, Chinei, Japoniei, Turciei, Coreei de Sud, Iranului și altor state.
Situația celorlalte nave răpite în ultimele două săptămâni este următoarea:
// tancul chimic de 20.000 tdw "Pramoni", sub pavilion Singapore, capturat pe 1 ianuarie 2010, a ancorat la est de portul Eyl, una dintre bazele piraților somalezi. La bord se află 24 de oameni;
// bulk-carrier-ul grecesc de 52.073 tdw "Navios Apollon", sub pavilion panamez, se află în ancoră în apropierea coastei Somaliei, la nord de portul Hobyo. Nava a fost capturată pe 29 decembrie 2009 și are 19 oameni la bord.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8753 secunde