Pirații fac legea în Marea Chinei de Sud

192
< 1 min citire
Pirații fac legea în Marea Chinei de Sud - piratii-1433678631.jpg
Marea Chinei de Sud a devenit, în 2015, cel mai activ focar de piraterie. La sfârșitul lunii aprilie, un tanc petrolier a raportat tentativa de abordare din partea unei bărci de pescuit, în care se aflau șapte pirați înarmați cu cuțite.
Pe 15 mai, tancul de produse petroliere "Oriental Glory" a fost acostat de șase ambarcațiuni, în care se aflau circa 30 de pirați. Atacatorii au capturat nava, au furat 2.500 tone pe petrol, după care au abandonat-o.
Pe data de 3 iunie, cargoul indonezian "Mutiara" a fost deturnat de pirați. Echipajul a fost jefuit și aruncat peste bord.
În aceeași zi, tancul de produse petroliere "Orkim Victory" a fost capturat de pirați înarmați, fiind obligat să își schimbe cursul și să se îndrepte până la punctul de întâlnire cu altă navă, unde s-a făcut transferul unei părți din marfă. Înainte de a elibera tancul petrolier, pirații au jefuit echipajul și bunurile de pe navă, iar la plecare au distrus echipamentele de comunicații. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0418 secunde