Plângere penală împotriva conducerii companiei "Minmetal"

1864
3 min citire
Mișcarea sindicală portuară se confruntă cu o nouă criză de proporții. În cadrul unei conferințe de presă, Petre Costel, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Portuare, a anunțat că, în cursul zilei de ieri, a înregistrat, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, plângerea penală împotriva unui grup de cinci conducători din SC "Minmetal" SA, în frunte cu directorul general Liviu Ghebaur.
Cu jalba la Parchet
Plângerea este semnată în numele federației, Sindicatului Lucrătorilor Portuari "Minmetal", al unor conductori și membrii de rând ai acestei organizații. "Legile țării interzic desfacerea contractelor de muncă ale liderilor sindicali pentru motive neimputabile lor. În schimb, directorul general a chemat în nenumărate rânduri membrii comitetului de sindicat, dar și salariații membrii de sindicat, și a solicitat desființarea sindicatului, retragerea din Federația Națională a Sindicatelor Portuare, motivând că va face el un sindicat în unitate și că îl va afilia la Cartel «Alfa»" – a afirmat Petre Costel. Potrivit președintelui FNSP, în urma presiunilor, circa 120 din cei 260 de membri s-au retras din sindicat. "Celor care nu au semnat cererea de retragere din sindicat li s-au dat preavize și au fost concediați. La fel s-a întâmplat și cu membrii comitetului de sindicat."
Parchetului i-au fost înaintate probe care atestă caracterul organizat, instituționalizat al acțiunii de retragere din sindicat. Zeci de cereri de demisie din organizație sunt tipizate, semnate în aceeași zi, înregistrate la registratura societății, trecute prin serviciul de personal și predate în bloc la sindicat.
Tensiunile dintre administrație și sindicat sunt vechi. Schimbarea structurii acționariatului și a conducerii unității nu a adus pacea socială. Dimpotrivă, criza s-a adâncit.
Război cu mișcarea sindicală
Cazul este mai grav decât pare la prima vedere. La plângerea înaintată Parchetului a fost atașată o declarație care dezvăluie intenția unor patroni de a distruge federația și sindicatele din port. Nemulțumirea lor este determinată de prevederile contractului colectiv de muncă din transporturi pe perioada 2008 - 2010, apreciază liderul FNSP. "Patronii din port s-au opus, dar în ciuda presiunilor, contractul a fost înregistrat joi, 24 ianuarie, la Ministerul Muncii. El prevede un salariu minim de 700 lei la nivel de ramură. Pentru muncitorii calificați din activitatea de bază, cea mai mică leafă este de 1.050 lei. Există patroni care doresc ca aceste prevederi să nu fie aplicate în portul Constanța" – susține liderul federației.
Vă dați demisiile!
Alături de Petre Costel, la conferința de presă au fost prezenți Alexandru Iagăru, secretarul Sindicatului "Minmetal", și Marin Ciulei, membru în comitetul director al organizației. Cei doi se numără printre cei ce au primit preaviz de încetare a contractului de muncă. "Am fost chemat la domnul director general pe 20 decembrie 2007. Mi-a spus: «Vreau să te retragi din sindicat! Nu mai vreau să am sindicat în Minmetal! Vă dați demisiile! Eu personal vă fac un alt sindicat. Vă afiliez la un alt cartel.». Nu am fost de acord și atunci mi-a dat preaviz" – a mărturisit Alexandru Iagăru.
Dumitru Costin, președintele BNS, a fost informat despre derularea evenimentelor din portul Constanța. Mai mult, cazul va fi adus în atenția Federației Internaționale a Transportatorilor și Federației Europene a Transportatorilor.
"Nu comentez!"
Care este poziția directorului general Liviu Ghebaur față de acuzațiile aduse de către sindicaliști? "Nu comentez!. E ușor de acuzat. Eu sunt omul care respectă legea!" Răspunzând la întrebarea dacă intenționează să desființeze actualul sindicat pentru a înființa altul, Ghebaur a declarat: "Eu nu vrea să fac nimic. Am o companie de condus. Nu mă pasionează. E problema lor!" Întrebat dacă preavizele date au la bază criteriul apartenenței la sindicat, directorul general a răspuns: "Nu fac asemenea discriminări." Ghebaur a solicitat insistent întreruperea șirului întrebărilor, considerând că discuția este "de pomană", și a încheiat-o cum a început-o: "Nu comentez!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0355 secunde