Suntem încă într-o perioadă în care constănțenii ce vor să-și vândă apartamentele sau casele nu reușesc într-un timp prea scurt să facă acest lucru. Proprietățile stau pe piață luni bune, multe chiar și peste un an, din cauza cererii destul de slabe, dar și a pretențiilor tot mai mari ce vin din partea cumpărătorilor. Tocmai din această cauză am cerut specialiștilor topestate.ro să dea constănțenilor care vor să-și vândă rapid casele / vilele sau apartamentele câteva ponturi.
Potrivit acestora, pentru a vinde rapid (poate cel mai important aspect) trebuie să eliberezi imobilul de lucrurile tale personale, iar mobila și alte obiecte inutile să le înlături. "Într-un cuvânt, depersonalizează. Astfel, vizitatorii vor putea să proiecteze imaginea căminului lor în acest spațiu. Atenție, dacă ai copii, pregătește-i să nu acapareze atenția vizitatorilor sau să interfereze cu dis-cuția de bază", te sfătuiesc specialiștii TopEstate.
De asemenea, fie că vinzi un apartament sau o casă, igiena exemplară este obligatorie. Un alt pont, extrem de important: curăță toate autocolantele pe care tu sau copilul tău le-ați adăugat pe faianță, pe mobilă sau aparatura electro-casnică de-a lungul anilor. Nu trebuie să uiți nici de urmele de mucegai din toate colțurile camerelor și dintre plăcile de faianță din baie.
Debaraua. Dezordinea cu siguranță nu va plăcea posibilului viitor proprietar, sau cel puțin nu va ajuta în crearea unei păreri bune, așa că toate obiectele de pe rafturi trebuie să fie aranjate. Cel mai indicat ar fi să arunci tot ce este de prisos.
Iată și cum sună celelalte ponturi date de specialiștii TopEstate: Pune într-un sertar pozele cu familia și cu prietenii tăi. Este indicat să păstrezi în camera de zi o vază cu flori proaspete, un ghiveci cu flori sau un aranjament ikebana, detaliu ce dezvoltă sentimente pozitive vizitatorului încă de la intrarea în imobil. Aerisește camerele înainte de vizionare și lasă soarele să inunde spațiile. Acordă atenție balconului apartamentului, teraselor casei, curăță și repară eventualele probleme. Înlătură obiectele inutile, astfel încât posibilul client să aprecieze dimensiunea reală a acestui spațiu. "Prezentarea corectă a balcoanelor și teraselor aduce numai avantaje vânzătorului, fiind extensii în exterior a spațiilor interioare", au subliniat specialiștii TopEstate.
Tot aceștia sfătuiesc constănțenii care au o ofertă administrată de către un agent imobiliar să îi asculte sfaturile și să-l lase să prezinte imobilul așa cum crede de cuviință clienților săi, căci nu-i așa, interesul lui în a realiza tran-zacția este aproape la fel de mare ca a proprietarului.